La finele lui 1989, la doar câteva ore după fuga lui Ceaușescu din București, la Brașov apărea ziarul Astra, prima publicație locală care dădea speranță brașovenilor că viața lor se va schimba în bine. Lumea avea nevoie de informație, avea nevoie să citească lucruri optimiste. pentru că tot ce ne trebuia atunci era speranță că vom scăpa de frig, de întuneric, de cozile interminabile de la carne, pâine, zahăr…
Deja format, un comitet județean al Frontului Salvării Naționale, făcea deja un apel la solidaritate, scris însă în aceeași limbă cu care a fost obișnuit zeci de ani de zile.
„Comitetul Județean Brașov al Frontului Salvării Naționale, asumându-și scopurile pentru care poporul român și-a vărsat sângele, își declară în mod solemn deplina solidaritate cu Platforma-program a Consiliului Frontului Salvării Naționale, care exprimă dorințele și idealurile oprimate timp de 25 de ani de Faraonul Carpatic și de clica lui.
Români de pretutindeni, susțineți chiar cu prețul vieții care oricum e mai mic decât al rușinii, acest program. Fie ca întregul popor, care a suferit minciuna, frigul, foametea, frica să se elibereze spre mântuirea sufletului românesc, măcinat de morile ideologiei faraonice în numele „socialismului”.
Dragi români, copii viteji ai neamului, vă chemăm la reconstrucția pașnică a țării.”