Cea mai afectată locație din Brașov de controalele inspectorilor Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului este Pizzeria della Nona, care ar urma să fie închisă pentru o perioadă de până la șase luni. Nu pentru deficiențele găsite la controlul de ieri, ci pentru că firma a ignorat măura de oprire temporară a activității până la remedierea problemelor.
Potrivit lui Mihai Culeafă, vicepreședintele ANPC, cel care a coordonat controalele de la Brașov, Pizzeria della Nona a mai fost subiectul unui control în 16 decembrie, iar în urma acestuia s-a decis oprirea temporară a activității. „Ei nu au oprit activitatea niciun minut, pentru că deficiențele găsite în 16 decembrie le-am găsit și ieri”.
Deficiențele descoperite au fost produse fără elemente de identificare (adică nu știai când expiră alimentel respective), spații de lucru și frigidere neigienizate (până și chederele frigiderelor erau putrede), ustensile (cuțite) neconforme.
Totuși, cel mai mult a cântărit la decizia de închidere faptul că patronii și angajații localului au ignorat măsurile impuse după controlul din 16 decembrie, când li se ceruse tocmai să remedieze problemele descoperite și de această dată.
Firma care operează Pizza della Nona a primit ieri patru amenzi în valoare de 35.000 de lei.