Elena Udrea, care se află în închisoare, a reacționat printr-o postare pe Facebook cu privire la refuzul Austriei şi Olandei de a primi România în Schengen.
„Pare ca România este foarte susținută de UE, pentru intrarea in Schengen, dar din păcate dupa ce am fost refuzați de Austria si Olanda, Ursula von der Leyn, președinta CE, Roberta Metsola, președinta PE, au venit la Bucuresti sa ne mângâie matern pe frunte dupa nedreptatea suferită. Sunt sigura ca superba Eva Kaili ne susține si ar fi venit si ea sa ne consoleze daca nu era arestata proaspăt pentru presupusa corupție. Deci frumoasa si delicata conducere a UE este de partea noastră, pare a fi de bine. Doar ca aceste simpatice doamne au fost de partea noastră si înainte de votul negativ pe care l-am primit si se vede ca nu a contat. Ca urmare, întreb si eu, ceva bărbați politici puternici sa trateze cel puțin de la egal la egal cu Nehammer, Rutte, si cu partenerii lor ruși eventual, se găsesc in Europa???
Măcar acum ca suntem in vremuri de război poate ar fi cazul sa avem o paritate de gen la conducerea UE, adică sa mai fie si niște bărbați, dar bărbați adevărați zic, nu rujați si cu fuste.
P.S: Să ne spună domnul Predoiu, de ce ne-am dat suveranitatea desființând Constituția prin legile justiției dacă nu ne-a fost garantate intrarea in Schengen???
Să aflam si noi care este gruparea antinațională condusă de la Bruxelles??Sa nu uitam că cedarea suveranității este la fel de gravă pe cât vânzarea pe nimic a petrolului, a gazelor, a lemnului, etc”, este mesajul transmis de Elena Udrea, potrivit antena3.ro.
Un comentariu
Pirandela aia din Clejani, naiba o ști cum o chema-o, nu are nimic de împărtășit?