Românii sunt printre cei mai afectați europeni în fața inflației care a ajuns aproape de 17%, pe final de an. Deși nu există soluții miraculoase pentru a se proteja de asaltul prețurilor tot mai mari, impactul poate fi diminuat.
Inflația bate record după record în Europa, iar prețurile produselor de bază cresc practic de la o zi la altă și fac tot mai grea viața oamenilor. Pe de altă parte, cei care au reușit să economisească niște bani constată că au o valoare tot mai mică. „Ce e de făcut?“, se întreabă tot mai mulți oameni, debusolați de ceea ce li se întâmplă.
Profesor de economie la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, conferențiar universitar Balint-Zsolt Nagy, a explicat, într-un interviu pentru „Adevărul”, ce ar putea face oamenii în fața acestui tsunami al inflației, și în condițiile în care până acum statul nu pare să fi găsit soluțiile care să tempereze inflația.
Din start, profesorul clujean le recomandă oamenilor să nu își țină banii „la saltea”, dar nici să nu riște totul pe o singură carte sau pe jocuri ori acțiuni volatile la bursă.
„E nevoie de diversificare, adică să nu mizăm toți banii într-un singur loc. Asta înseamnă să ținem banii la bancă, dar să ne păstrăm și licihidități, plus să investim”, spune Nagy.
Imobiliarele, o bombă cu ceas?
Și pentru că românii care dețin anumite sume de bani și-au făcut un obicei în a investi în imobiliare, profesorul are și aici câteva sfaturi. În primul rând, spune el, deocamdată nu e momentul să ne facem credite la bancă sub nicio formă. Apoi, situația trebuie analizată de la caz la caz, pentru că o investiție imobiliară într-un oraș ca București, Cluj sau Brașov prezintă altă miză și alte riscuri decât una într-o locuință la țară sau într-un mic oraș de provincie unde prețurile sunt totuși mici.
„În România, ne-am cam obișnuit ca în toate situațiile de criză, începând din anii ’90, când chiar aveam inflație de trei cifre, oarecum un ultim refugiu de investiție și de prezervare a valorii, oamenii să ia în calcule prima dată imobiliarele. Mentalitatea asta nu s-a schimbat foarte mult. Acum, teoretic asta n-ar trebui să fie chiar așa, pentru că practic între timp asistăm la o perioadă în care dobânzile sunt în creștere, deci vedem că ROBOR se află la maxime istorice, dar și cealaltă rată, IRCC-ul, la care se raportează creditele imobiliare și creditele imobiliare ipotecare noi. Și aici evident că scumpirea creditului ar trebui teoretic să restrângă accesul la anumite credite și chiar și cererea, pentru că rambursarea acestor credite devine din ce în ce mai scumpă”, spune el.
Profesorul a amintit că indicele imobiliare.ro sau indicele imobiliar folosit de către Ziarul Financiar arată că în marile orașe se poate vorbi de o anumită stagnare, iar în unele cazuri chiar de o mică scădere a prețurilor imobiliarelor. Însă chiar și așa, Nagy Balint recomandă prudență și multă răbdare.
„Din punctul meu de vedere, dacă aș avea o sumă de investit la momentul actual, nu aș face-o tocmai în imobiliare. Cel puțin la momentul actual, nu aș paria pe asta. Eu, cel puțin, aș aștepta luna ianuarie când vom afla noua valoare de referință a indicelui IRCC. Pentru că valoarea de referință a ratei dobânzii IRCC se ia o dată pe trimestru. Atunci efectul creșterilor dobânzilor și a creșterii ROBOR-ului pe care am văzut-o în ultima perioada clar se va manifesta și în IRCC-ul următor, care va fi publicat la sfârșit de ianuarie. Deci ar mai trebui așteptat câteva luni. Odată pentru că trebuie văzut ce se întâmplă cu IRCC-ul, până unde se ridică, și a doua oară pentru că trebuie văzut ce se întâmplă cu corecția asta de pe piețele imobiliare”, mai spune el.
Totuși, în acest moment nu există absolut nimeni care să poate prezice exact ce se va întâmpla în domeniul imobiliarelor, deși tendința nu pare deloc una de ieftinire.
Mai multe detalii, pe adevarul.ro.