
Polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică Brașov – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol Brașov au organizat și desfășurat acțiuni pe linie de silvicultură pe raza localităților Făgăraș – Sâmbăta de Sus – Șercaia – Șinca Veche din județul Brașov.
Acţiunea a urmărit, în principal, descoperirea persoanelor care taie şi sustrag material lemnos din fondul forestier sau care transportă material lemnos fără documente legale.
„Cu ocazia activităților desfășurate, pe DN 73A, pe raza localității Șinca Veche, a fost identificat în trafic un autotren, format din cap tractor și remorcă, condus de către un bărbat, în vârstă de 34 ani din județul Alba, care transporta cantitatea de 52 mc lemn de foc, diverse specii. În urma verificărilor efectuate în baza de date electronică, s-a constatat faptul că pentru întreaga cantitate de material lemons nu există emis aviz de însoțire al mărfii.
Polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 mc, neînsoțite de documente specifice de transport, faptă prevăzută și pedepsită de art. 68, alin. 21 din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic.
De asemenea, cu ocazia verificării legalității unui transport de material lemons pe raza localității Sâmbăta de Sus, județul Brașov, polițiștii au identificat 4 avize în format electronic, pentru care descărcarea mărfii s-ar fi realizat în altă localitate și la alți beneficiari decât cei menționați în documente.
Având în vedere starea de fapt, polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol Brașov s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de fals informatic (4 acte materiale), faptă prevăzută și pedepsită de art. 325 alin. (1) din Codul Penal și a infracțiunii de delapidare (4 acte materiale), faptă prevăzută și pedepsită. de art. 295 alin. (1) din Codul Penal”, au declarat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.