Cutiile muzicale sunt realizate de Wooderful life, o firmă internațională cu distribuitori în toată lumea care apreciază în primul rând calitatea lemnului. Toate produsele lor sunt hand made, eco-friendly si provin din păduri sustenabile. Brașovenii de la minivers.ro sunt singurii importatori și distribuitori din țară.
Tematicile sunt variate: de la orașe cu trenuri, animale vesele, balerine, zâne si spiriduși, tematica de nuntă perfecta pentru a fi dăruită unui cuplu de îndragostiti și chiar și pisici care cântă la pian.
„Suntem undeva la 80% din stocuri vandute incepand cu 30 noiembrie. Mare parte din vanzare a fost facuta aici la Targul de Craciun, iar unii turisti care nu au avut posibilitatea pe loc, ne-au facut comenzi online. In perioada urmatoare ne propunem sa aducem stocuri si modele noi, sa ne pregatim mai bine pentru Targul de la anul ”, a declarat pentru Biz Brașov Anda Pătrașcu, reprezentanta firmei brașovene.
Cutii muzicale, în magazin la Brașov
Anda Pătrașcu mai spune că a prins curaj, după feedback-ul de la Târgul de Crăciun și se gândește să își dezvolte afacerea la Brașov.
„Poate ne deschidem si un mic magazin fizic in Brasov. Vânzarile rapide si miile de reactii de bucurie ale oamenilor clar ne-au luat prin suprindere. Este totuși un produs nișat si eram constienți că nu se adreseaza oricui, dar au apreciat calitatea, detaliile si nostalgia pe care au simțit-o. Copiii s-au lipit de vitrina noastră, celor vârstnici le-am adus amintirile din copilarie înapoi si ne-au zis că sunt ca pe vremuri (pt ca ele se invart cu cheita), iar adultii le voiau doar pt ei, a încheiat Anda Pătrașcu.