
Familia fostului şef al Agenţiei Naţionale a Resurselor Minerale (ANRM), Gheorghe Duţu, a scos din nou la vânzare fostul sediu CEC de pe strada Mureşenilor din Braşov, după ce a eşuat în încercarea de a atrage un investitor cu care să dezvolte un boutique hotel cu 35 – 40 de camere. Suma solicitată pe clădire, achiziţionată în 2009 cu două milioane de euro în cadrul unei licitaţii publice, este de cinci – șase milioane de euro.
Potrivit unor informații anterioare, familia Duţu a negociat pentru plasarea unităţii de cazare sub unul din brandurile lanţului Hilton. De asemenea, în paralel s-a negociat şi cu compania Inditex, pentru a deschide în centrul Braşovului un magazin Zara, numai că spaniolii au renunţat din cauza limitărilor legate de publicitatea stradală.
Un comentariu
Pe ăsta nu l-a verificat nimeni la bani? Că banii nu i-a făcut în privat, asta-i clar. Dovada este și rateurile prezentate.