ANRE a precizat că pentru a beneficia de prețul plafonat la energie electrică anumite categorii de beneficiari trebuie să depună o cerere și o declarație pe proprie răspundere la furnizori, chiriașii fiind obligați să-și încheie contracte de furnizare.
Legea plafonării prețului la energie electrică valabilă de la 1 ianuarie 2023 stabilește că prețul plafonat se aplică doar la locurile de consum de domiciliu/reşedinţă. Pentru a beneficia de prețurile plafonate de la începutul anului, românii trebuie să depună aceste documente în cele două săptămâni cu Sărbătorile de Crăciun.
„Clientul final casnic cu un singur loc de consum beneficiază automat de preţul plafonat la care se încadrează conform consumului lunar. Clientul final casnic care are atât adresă de reşedinţă, cât şi adresă de domiciliu, poate beneficia de preţul plafonat la care se încadrează conform consumului lunar, fie la adresa de domiciliu, fie la adresa de reşedinţă, pe baza unei declaraţii depuse la furnizorul de energie electrică, privind faptul că nu beneficiază de preţ plafonat pentru un alt loc de consum”, a transmis ANRE.
Astfel, în condițiile în care multe din proprietățile închiriate sunt deținute de persoane fizice care mai au cel puțin o locuință, proprietarii probabil vor face o solicitare către furnizori astfel încât, aceștia să beneficieze de eventualul preț plafonat pentru locuința unde și locuiesc, chiriașii urmând să achite 1,3 lei/kWh indiferent cât consumă (adică o creștere cu 60-90% a prețului la curent față de situația în care ar fi avut preț plafonat).
Ce documente sunt necesare pentru contract
Pentru a evita o astfel de situație, chiriașii pot să-și încheie singuri contracte de furnizare energie electrică.
Pentru încheierea unui contract de furnizare sunt necesare o cerere pentru încheierea contractului de furnizare a energiei electrice și o declarației pe propria răspundere a solicitantului: privind deținerea unui drept locativ, în situația în care nu există documente care să ateste dreptul de proprietate sau de folosință asupra spatiului cu precizarea calității sale (proprietar/coproprietar, unic moștenitor, comoștenitor, soț, chiriaș, beneficiar rentă viageră de client, dar fără a se limita la acestea.etc.) și privind faptul că nu există litigii locative cu privire la spațiul pentru care se solicită încheierea contractului, obligațiile sale pe piața de energie electrică aferente furnizării, iar în cazul în care se dovedește contrariul, exprimarea acordului pentru rezilierea contractului, cu posibilitatea actualizării declarației, dacă este cazul, atât prin mijloace de comunicare la distanță, cât și prin acord tacit.
Contractul se poate încheia de chiriaș printr-o declarație pe propriere răspundere
„Astfel, furnizorii acceptă ca Declarația pe proprie răspundere să înlocuiască un contract de închiriere vizat de ANAF și eventuala mutație la acest nou loc de reședință. Concret un chiriaș poate încheia printr-o simplă declarație pe proprie răspundere un contract de furnizare energie electrică. Această situație simplă poate rezolva cazul prin care aceștia să beneficieze dacă se încadrează în prevederile legii privind plafonarea prețului la energie. În situația foarte prezentă în România de a închiria locuințe fără un contract scris și înscris la ANAF, o eventuală neînțelegere între proprietar și chiriaș, ar determina multiple probleme în situația existenței unui contract de furnizare încheiat de chiriaș mergând până la a lăsa proprietarul fără energie electrică la acel loc de consum”, a explicat Dumitru Chisăliță, directorul Asociației Energia Inteligentă.
Avantajul unui contract de închiriere
Acesta a explicat și ce ar trebui să cuprindă acest contract încheiat între proprietari și chiriași.
„Se încheie un contract de închiriere între proprietar și chiriaș pentru o perioada determinată, se stabilește dreptul chiriașului de a încheia contractul de furnizare energie electrică și se stabilesc prin contract cum se vor rezolva toate potențialele conflicte prezentate de tine și care sunt obligațiile chiriașului.
Contractul de închiriere se înregistrează la ANAF și reprezintă baza contractului de încheiere a contractului de furnizare de chiriaș, unde trebuie să se precizeze calitatea de chiriaș și la care să fie parte integrantă și contractul de închiriere (respectiv clauzele specifice din contractul de închiriere care dau dreptul chiriașului să încheie contractul și respectiv să rezilieze contractul).
Astfel în situația în care relația dintre chiriaș și proprietar încetează, proprietarul fiind parte în contractul de furnizare prin contractul de închiriere poate să încheie un alt contract pe numele sau atunci când chiriașul a părăsit locuință”, a mai explicat Dumitru Chisăliță.