
În baza articolului 123 alin.1 și alin.2 privind autonomia universitară şi în virtutea atributelor conferite rectorului universității conform art.213 alin.6 lit.a) din Legea Educației Naționale nr.1/2011, rectorul Universității Transilvania din Braşov a decis:
- Închiderea conturilor în lei și în valută pe care Universitatea Transilvania din Brașov le deține la băncile cu capital austriac. Sumele respective vor fi transferate în alte bănci comerciale, cu capital majoritar românesc, în condiții contractuale cel puțin la fel de avantajoase pentru universitate;
- Alimentarea cu carburanți a autovehiculelor aflate în proprietatea Universității Transilvania din Brașov de la stațiile de alimentare aparținând societăților care au cel mai redus procent al capitalului austriac, semnatare ale acordului cadru privind furnizarea de carburanți;
- Achiziționarea de către Universitatea Transilvania din Brașov a serviciilor de transport aerian pentru angajații şi studenții universității de la alte companii aeriene decât cele austriece, în condițiile în care există alte opțiuni conforme cu legislația în vigoare;
- Suspendarea întâlnirilor/discuțiilor conducerii Universității Transilvania din Brașov cu reprezentanți ai autorităților și firmelor din Austria, până în momentul în care autoritățile acestui stat vor adopta o decizie corectă, obiectivă și în conformitate cu valorile democratice europene în privința intrării României în spațiul Schengen;
- Continuarea colaborărilor cu instituțiile de învățământ și cercetare din Austria, în spiritul colegialității, al respectului reciproc, al promovării valorilor democratice și al libertății academice.
Universitatea Transilvania din Brașov este cea mai mare și mai performantă universitate din Regiunea Centru, la care studiază peste 20.000 de studenți din toate județele României și din alte 84 de țări ale lumii.
Un comentariu
Hai să vedem dacă și cadrele Universității Transilvania vor boicota pârtiile de schi din Austria! Cunosc vreo câțiva care numa’ pe-acolo schiază. Vezi doamne, pârtiile noastre nu-s la nivel… european.
Hai să-i vedem dacă pot să se abțină de la asta (nu-i mare lucru la urma urmei) sau doar cotcotăcesc pentru a-și dovedi patriotismul de fațadă.