Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav a primit certificarea de aerodrom de la Autoritatea Aeronautică Civilă Română, a anunțat președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea.
„Pe baza concluziilor unui audit efectuat la Aeroportul Braşov de specialiştii Autorităţii Aeronautice Civile Române, conducerea AACR a eliberat Certificatul de Autorizare Aerodrom. Documentul atestă capacitatea Regiei Autonome <<Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav>> de a conduce, gestiona şi administra aeroportul şi de a desfăşura activităţile şi operaţiunile aeriene, în condiţiile impuse de Autoritatea de reglementare în domeniul aeronautic. Practic, de acum înainte, orice operator aerian are posibilitatea de a opera pe aerodromul nostru, în perioada în care aerodromul este disponibil pentru aterizarea şi decolarea aeronavelor”, a transmis șeful Executivului Județean, care a mai spus că primul zbor oficial va fi cel al avionului AACR, cu ajutorul căruia, începând de luni, 12 decembrie, vor fi calibrate echipamentele de radionavigaţie amplasate la Aeroportul Braşov.