
Înalta Curte de Casație și Justiție a luat act de o cerere formulată de Traian Băsescu, prin care fostul președinte îi anunță pe judecători că renunță să conteste, printr-o cale extraordinară de atac, decizia instanței prin care a fost declarat colaborator al fostei securități comuniste. „Ia act de cererea formulată de revizuentul Băsescu Traian privind renunțarea la judecata cererii de revizuire formulată împotriva deciziei nr. 1736 din 23 martie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr.3160/2/2019″, se arată în hotărârea instanței supreme. Decizia este definitivă, scrie Hotnews.ro.
În luna octombrie, Traian Băsescu formulase o cerere identică și la Curtea de Apel București. Prin cele două cereri de revizuire, Traian Băsescu a încercat să obțină anularea hotărârii prin care a fost declarat colaborator al securității comuniste. Revizuirea este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia, „pe baza unor fapte, împrejurări sau probe descoperite după ce judecata a avut loc, se urmărește retractarea unei hotărâri judecătorești civile definitive sau irevocabile și efectuarea unei noi judecăți”. În 23 martie, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a decis definitiv că fostul președinte Traian Băsescu a fost colaborator al Securității ca poliție politică, dând declarații sub numele conspirativ „Petrov”. Potrivit CNSAS, fostul președinte Traian Băsescu a dat note informative ce ar fi dus la menținerea în țară a unui coleg de la Marină. Din documentele depuse în instanță de către CNSAS rezultă că Băsescu ar fi avut un ofițer de legătură desemnat de fosta securitate, cu gradul de locotenent-colonel, și că ar fi dat două note informative olografe.
Cum se apăra fostul președinte
Conform CNSAS, pe parcursul colaborării cu Securitatea, Traian Băsescu a furnizat informații prin care se denunțau activități potrivnice regimului totalitar comunist, precum intenția de a pleca în străinătate și relații cu cetățeni străini, existente în notele informative date în 05.05.1975.
În timpul procesului de la Curtea de Apel București, Traian Băsescu a negat că ar fi fost colaborator al fostei securități. „Avem puncte de vedere total diferite, eu și CNSAS. Ne va împăca un al treilea, judecătorul”, a spus, atunci, Băsescu. Traian Băsescu a susținut în sala de judecată că nu a semnat niciun angajament cu fosta securitate și că nu a știut că i s-ar fi alocat un nume conspirativ, subliniind că rapoartele sale erau semnate „căpitan Traian Băsescu”.