Odată cu venirea iernii, în contextul scumpirilor de pe piața energiei, toată lumea caută o soluție cât mai ieftină să se încălzească. Se pare că niște brașoveni au găsit soluția, fără să mai scoată vreun ban din buzunar. Aceștia au încins un „foc de tabără” în zona de grătare de lângă lacul Noua.
Combustibilul și l-au asigurat din mobilierul urban montat în acest perimetru. După cum a constatat o brașoveancă, una dintre bănci a fost smulsă cu totul și pusă pe vatra de foc. Probabil, cei care au făcut gestul s-au distrat copios când s-au încălzit în jurul flăcării, punând la cale să revină și serile următoare că doar… „lemn” e din belșug în zonă. Femeia a sesizat și Poliția Locală care încearcă să îi depisteze (și pe baza imaginilor camerelor de supraveghere din zonă) pe cei care s-a gândit să își închidă caloriferele de acasă și să se încălzească cu mobilierul urban.