
Marți, în intervalul orar 11.00-14.00, în Piața Sfatului va avea loc evenimentul comunitar „Un ceai cald – O vorbă bună” , aflat la cea de a V-a ediție. Manifestarea este organizată de reprezentanții Centrelor de Servicii Sociale pentru Persoanele Fără Adăpost din cadrul Direcției de Asistență Socială Brașov.
„În ultimă perioadă s-au intensificat solicitările și sesizările privind apariția unui număr tot mai mare de cerșetori și persoane fără adăpost, în zona centrală a Brașovului drept pentru care în acest an desfășurăm această campanie de informare a cetățenilor și implicit a persoanelor fără adăpost găsite în zonă, pe perioada desfășurării acțiunii cu privire la serviciile existente la nivelul Municipiului Brașov, servicii destinate persoanelor fără adăpost de pe raza municipiului precum și modalitatea de referire a cazurilor către cele 3 servicii sociale respectiv Adăpostul de Noapte, Centrul de Zi de Informare și Consiliere pentru Persoanele Fără Adăpost și Centrul Rezidențial pentru Persoanele Fără Adăpost din cadrul Direcției de Asistență Socială Brașov, centre care momentan se află pe strada Zizinului Nr 126C.
Orice persoană poate sesiza cazurile întâlnite către Serviciile Sociale pentru Persoane Fără Adăpost la nr. de telefon 0268324018.
Prin această campanie comunitară ne dorim să transmitem comunității informații clare despre această categorie precum și diferența dintre persoanele fără adăpost și cerșetorii aflați în tranzit pe raza Municipiului Brașov. De asemenea, ne dorim să prezentăm și cazuri de persoane fără adăpost care în urma intervenției personalului de specialitate și a accesării serviciilor destinate lor au reușit să se reintegreze în comunitate, să le facilitam accesul la un loc de muncă, să își întemeieze o familie etc. Problematica acestei categorii precum și modalități de a le veni în ajutor și tehnici de intervenție o să le transmitem în cadrul desfășurării acestui eveniment din data de 06.12.2022 începând cu orele 11:00, a declarat pentru Biz Brașov Lucian Isaicu, șeful Serviciilor Sociale pentru Persoane Fără Adăpost.
Organizatorii spun că vor fi susținute și programe artistice la care participă Fanfara Militară din cadrul Academiei Forțelor Aeriene Henri Coandă Brașov, Corul de Copii al Colegiului Național Johannes Honterus Brașov, Corul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Dumitru Stăniloaie” Brașov și Fanfara Brzenlander Blaskapelle Kronstadt.