
Un carambol în care au fost implicate 16 mașini și o ambulanță a avut loc, în această dimineață, la ieșirea din Brașov spre București.
De vină pentru acest accident în lanț nu ar fi fost viteza șoferilor, pentru că circulau regulamentar, ci condițiile meteo nefavorabile, respectiv pe pasaul de la Dârste s-ar fi format polei, după cum au putut observa șoferii.
Două persoane au rămas blocate între fiarele contorsionate ale mașinilor
La fața locului au intervenit mai multe echipaje de pompieri care acordă măsuri de prim ajutor. Nu au fost înregistrate victime. „În jurul orei 08.30 am fost anuntati de producerea unui accident rutier – carambol – produs intre 15 autoturisme si o ambulanta SAJ – fara pacient. În urma evenimentului 2 persoane au fost evacuate din autoturism, fiind ramase blocate. Alte 2 persoane au fost evaluate medical la fata locului. Din fericire nu s-au înregistrat victime. La fata locului s-au deplasat un echipaj de descarcerare, un ecihipaj cu apa si spumă si 2 echipaje SMURD”, au precizat reprezentanții ISU Brașov.
Un sens de mers este blocat
Traficul rutier se desfășoară prin dirijare, pe un fir, alternativ în ambele sensuri.
„În această dimineața, pe sensul de mers către București a avut loc o coliziune în lanț (carambol) în care au fost implicate 17 autovehicule. La fața locului s-au deplasat de urgență mai multe echipane de poliție, care gestionează situația creată. În urma impactului între vehiculele implicate au rezultat doar avarii (tamponări) nefiind vătămată corporal vreo persoană. Traficul este blocat la acest moment pe sensul de mers către București”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.