Frații Virgil și Vișinel Bălan au crescut în condiții întâlnite doar în lagărele naziste. Cei doi frați au reușit să își construiască două cariere frumoase și îi ajută acum pe copiii din centre.
Două povești de viață cutremurătoare despre orfanii din România a relatat televiziunea de stat din Suedia. „Copiii dictatorului” este o emisiune despre copiii crescuți în orfelinatele din vremea lui Nicolae Ceaușescu, iar frații Virgil și Vișinel Bălan își amintesc, în două din episoade, cu lacrimi în ochi, momente din copilăria petrecută în centre.
La început, Virgil Bălan este împreună cu fratele său mai mic, Vișinel Bălan, la centrul în care a crescut mezinul familiei. Vișinel descrie pedepsele suferite de copiii care făceau pe ei în pat. Aceștia erau dezbrăcați în pielea goală și duși pe holurile de la fiecare etaj al clădirii.
Mai mult, erau și bătuți, și nu oricum, ci crâncen. La un moment dat, Vișinel Bălan povestește că erau educatoare extrem de agresive și violente, care îi băteau pe copiii care nu se controlau și urinau în pat.
Bătut cu sete, până strângea cu dinții de masa din fier
„M-am prins de gaz – că era și-atunci țeava asta de gaz – și-am sărit. Mi-am scrântit piciorul, dar am fugit. Pe mine mă interesa să fug. M-am întors când m-a adus Poliția și m-a lovit, jos, la intrarea în centru. Mi-a dat două palme de m-a dat cu capul de perete și mi-a dat o placă din aia și mi-a făcut poză. După care mi-a zis că, dacă se întâmplă un furt sau orice se întâmplă, mă arestează prima dată pe mine, chiar dacă-s nevinovat”, a povestit Vișinel Bălan, potrivit adevarul.ro.
Și toate acestea s-au întâmplat pentru că micuțul Vișinel Bălan încerca să scape de educatoarea care îl bătea. Vișinel i-a povestit fratelui său cum a decurs totul înainte să fugă. Pe hol era o masă cu picioare din fier, pe care a fost pus acesta de către educatoare.
„A luat o coadă de mătură, a stins becul, într-o parte era întuneric, în cealaltă era semiîntuneric și a început să dea în mine. Eram vânăt. Am ieșit de aici nu doar rupt în două. De-aia am și sărit după aceea și am fugit, pentru că femeia aia dădea cu sete în mine, iar eu strângeam cu dinții de picioarele metalice ale mesei”, a mai povestit Vișinel Bălan, care a precizat că atunci avea 8-9 ani.
Lipsa afecțiunii, mai dureroasă decât bătăile sau violența
În schimb, Virgil spune că nu vrea să povestească despre pedepse tocmai pentru a nu retrăi acele momente. A amintit și că a fost abuzat sexual de copiii mai mari. În acele condiții, un copil nu avea nicio șansă dacă nu întâlnea pe cineva cu suflet, așa cum s-a întâmplat cu Virgil Bălan.
„A fost o perioadă frumoasă, în sensul că o educatoare m-a luat acasă. Acela a fost momentul în care m-am desprins de mediul instituțional și am văzut o altă perspectivă a realității, că oamenii adulți au casa lor, au gospodăria lor. Acea educatoare care, în perioada preșcolară, m-a luat de două ori acasă, avea și un copil apropiat de vârsta mea și mă jucam cu acel copil”, a povestit Virgil Bălan.
Cât timp erau mici, copiii instituționalizați credeau că adulții există doar la centru și au rolul de a-i pedepsi pentru fiecare lucru pe care îl făceau. Cu lacrimi în ochi, Virgil spune că momentul în care acea educatoare a dispărut din viața lui – la scurt timp după ce îl luase acasă – a fost cea mai neplăcută întâmplare.
Astfel că în ciuda bătăilor, a umilințelor, abuzurilor și suferințelor, cel mai greu moment nu a părut niciunul din acestea, ci dispariția razei de speranță pe care o reprezenta acea femeie prin simplele vizite de câteva ore.
Virgil spune că, la un moment dat, copiii mai mari au fost mutați și a rămas el în generația celor mai mari. Deși își făcuse planuri cum să-i maltrateze pe cei mai mici drept răzbunare pentru ce suferise el, s-a maturizat – cu toate că avea doar 11 ani – a renunțat la acele planuri și s-a purtat frumos cu cei mai mici decât el.
În al doilea episod, Virgil ajunge la familia sa naturală. Știind în ce sărăcie trăiesc frații lui, stă în cumpănă când este întrebat cum ar fi fost mai bine – în familie sau în centru. Totuși, răspunde că ar fi preferat să crească lângă părinții săi, alături de frați.
La nivel afectiv-emoțional nu s-a făcut niciun pas înainte
„Este evident că România a făcut progrese mari de atunci. Copiii nu mai sunt bătuți, condițiile sunt mult mai bune, nu se compară ce era atunci cu ce este acum. Din păcate, la un alt capitol, care este și cel mai important în dezvoltarea unui copil – cel afectiv-emoțional, nu s-a făcut nici măcar un pas înainte, suntem tot acolo”, a declarat Virgil Bălan, pentru Adevărul.
Virgil Bălan este unul dintre extrem de puținii copii crescuți în centre care au reușit să se descurce singuri. Este mulțumit de cariera sa, el este psiholog la un centru pentru adulți cu dizabilități și mai are și alte activități, însă, pe plan personal, spune că nu poate considera că s-au întâmplat prea multe lucruri bune în viața lui.
