Conducerea RIAL SRL va contracta servicii juridice pentru a se apăra în procesele cu angajații companiei, au decis consilierii locali în timpul ședinței de astăzi.
Ședința nu a fost, însă, lipsită de evenimente. Conflictul dintre angajații RIAL și directorii societății a fost dus și în ședința de Consiliu Local. Un grup de angajați ai RIAL a ținut să ia cuvântul, conform Codului Administrativ, în ședința de plen, unde reprezentanții grupului au reiterat solicitarea lor de demitere a conducerii executive și a conducerii AGA. Ei au reamintit faptul că 87 de angajați din 102 ai societății au semnat pentru această solicitare împotriva directorilor, cu care sunt în conflict deschis.
În replică, directorul RIAL, Sorin Jula, a adus contraargumente explicând cum poate deveni societatea profitabilă și de ce nu poate fi acum. După aproape o oră de discuții și replici, discuția a fost preluată de primarul municipiului Brașov, Allen Coliban, care a propus o dezbatere publică pe tema RIAL și i-a „săpunit” pe angajați în fața întregului Consiliu. Acesta le-a arătat angajaților RIAl că au lăsat patrimoniul orașului – locuințele luate în administrare – să se degradeze, multe dintre ele având găuri în tavan și șobolani. „Acesta este motivul pentru care locuințele se închiriază cu câteva sute de lei”, a spus Coliban în timpul ședinței. Acesta a mai precizat că nu noul director al RIAL, Sorin Jula, ar fi produs aceste degradări ale patrimoniului, ci fosta conducere, împreună cu actualii angajați ai RIAL, care au impus un contract colectiv de muncă ce le permite să fie plătiți pentru simpla prezență la loculo de muncă, nu și pentru efectuarea muncii în sine.
Totodată, Coliban a trimis săgeți și către Jula, sub conducerea căruia RIAL SRL ar fi preluat o serie de lucrări pentru care nu avea personal calificat. „Acestea sunt niște aspecte care au și iz penal”, a precizat Coliban.