
Cel mai important proiect anunțat pentru anul viitor, la nivelul Consiliului Județean Brașov, este viitorul aeroport internațional Brașov.
Cu toate acestea, la mai puțin de 7 luni până la a 10-a sa deschidere anunțată, nu știm unde vor putea zbura brașovenii, nu știm câți pasageri pot fi transportați, nu știm nici măcar cât ne va costa să întreținem aeroportul, până când acesta va fi folosit la maxima sa capacitate.
Astăzi se împlinesc 412 zile de când, în calitate de #consilierjudețean, am solicitat toate aceste detalii de la conducerea Consiliului, însă nu am primit nici măcar o singură explicație pentru tăcerea unanimă a executivului.
Ieri, în ședința de Consiliu, am încercat, sublinez încercat, să interpelez președintele pentru a invita conducerea regiei autonome a aeroportului să prezinte aceste detalii către consilierii județeni. Nu am reușit, deoarece am fost întrerupt de domnul președinte, în încercarea de a ne arăta cât de bine cunoaște domnia sa tehnicalitățile proiectului.
Problema este că nu asta vor să știe brașovenii. Ei vor să știe unde își pot planifica călătoriile, când și la ce prețuri. Iar ei află doar din presă firmituri de informații. Săptămâna trecută aflau că Tarom ar vrea să aducă zboruri Otopeni – Ghimbav. Pe bune?
Am primit imediat zeci de mesaje de la cunoscuți care m-au întrebat dacă noi susținem așa ceva. Adică băgăm ani de zile bani în refacerea căii ferate București – Brașov, transportul cel mai ieftin și economic, ca apoi să recomandăm zboruri?
Aceasta nu este treaba chibzuita. Și nu putem accepta această totală opacitate din partea conducerii.
În timp ce aeroportul a fost “finalizat” de cel puțin 10 ori în ultimii 6 ani, am constatat repetate întârzieri la proiectele de modernizare ale drumurilor județene (Apața este cel mai recent exemplu), la construcția podului peste Olt de la Voila (demolarea celui actual a fost promisă pentru luna noiembrie), planul de reparații drumuri județene pentru 2022 nu a fost respectat.
Facem un apel public către președintele CJ, să înțeleagă că cele peste 120 de milioane de euro investite în aeroport nu sunt o jucărie personală, ci un bun al tuturor brașovenilor, cărora trebuie să le ofere explicații complete pentru deschiderea acestuia.
După zeci de ani de promisiuni, brașovenii merită mult mai mult.
3 comentarii
Alooooo . Domnul consilier , sunteti ok ? Dimineata cind v a priviti in oglinda sunteti ok ? Dar dvs ce mari merite aveti ca lumea nu stie de dvs ? Sunteti brasovean ? Sunteti OM ?
Ori ești prost ori nebun. Bine că a făcut USR multe. Ne-a dat un primar mincinos……cu studii ………pe hartie. Foarte multe firme au plecat la Cluj că nu aveam aeroport. Deci concluzia ….
Rar USR-istii cand vorbesc nu au ”fumat” ceva tare. D-nul spune numai ineptii !!