
Pe strada Mihai Viteazul, în zona Academiei Forțelor Aeriene Henri Coandă a început anul trecut construcția unor blocuri. Investiția este realizată de o firmă din județul Covasna care vrea să continue proiectul și să ridice cel de-al doilea imobil din cadrul ansamblului. În prezent, este în curs de obținere avizul de mediu pentru lucrări și potrivit documentației depuse la Agenția pentru Protecția Mediului Brașov, planul urbanistic de detaliu aferent ansamblului ce cuprinse două blocuri, care vor avea în total 5 etaje dintre care unul retras, a fost aprobat încă din 2015.
Valoarea investiției este estimată de investitorul covăsnean, firma Producție și Comerț Vido SRL din Sfântu Gheorhe, la suma de 10.244.637 lei, iar cele două blocuri vor cuprinde atât locuințe, cât și apartamente în regim hotelier, care vor fi la parter. Blocurile vor avea centrală de scară, iar la subsoluri vor fi amenajate 232 de locuri de parcare și doar 37 la suprafață. În total, vor fi 73 de apartamente în cele două blocuri, potrivit documentației tehnice.
Terenul pe care se realizează construcțiile are o suprafață de 8.417 mp, iar spațiul verde va fi de 2.656,07 m², reprezentând 31,5% din suprafața terenului. „Clădirile propuse sunt retrase de la strada, astfel generandu-se spatiu pentru parcari si spatiu verde intre trotuar și volumele propuse”, se mai precizează în memoriu de prezentare depus la APM Brașov.
Firma covăsneană a avut anul trecut afaceri de 4.927.521 lei și datorii de 9.006.210 lei cu un număr mediu de 15 angajați, potrivit datelor Ministerului Finanțelor.