InfoCons, o asociație neguvernamentală pentru protecția consumatorilor, a creat Aplicația InfoCons ce face posibilă scanarea codului QR de pe eticheta energetică a anvelopelor.
Suntem în sezonul când din cauza temperaturilor scăzute, a zăpezii sau a poleiului, conducătorii auto sunt obligați să-și înlocuiască anvelopele de vară cu cele de iarnă.
Prin urmare, InfoCons, o organizație neguvernamentală independentă, a creat Aplicația InfoCons ce face posibilă scanarea codului QR de pe eticheta energetică a anvelopelor.
Aplicația este gratuită și poate fi accesată ușor pentru a afla informații utile ce te pot ajuta în luarea deciziilor în cunoștință de cauză.
Informații generale tip caracteristici tehnice
Cu ajutorul acestei secțiuni, cei interesați pot afla informații despre data de la care a intrat produsul pe piață, precum și care sunt dimensiunile aferente produsului scanat; datele de identificare ale producătorului (CUI, starea verificării organizației, contact, telefon, adresă de e-mail); compararea produsului cu alte produse similare din aceeași marcă sau dintr-o marcă diferită, notează adevarul.ro.
În cazul în care nu ești hotărât cu privire la produsele tip anvelope care se pliază cel mai bine nevoilor tale, ai posibilitatea de a compara mai multe produse similare în funcție de caracteristici.
„Această secțiune facilitează verificarea corectitudinii informațiilor afișate pe anvelope. Astfel, prin scanarea codului QR de pe eticheta energetică pot fi comparate informațiile generate de aplicație cu informațiile înscrise pe produs, pentru a observa dacă produsul respectiv se încadrează într-adevăr în clasa menționată pe etichetă sau dacă, dimpotrivă, informațiile diferă”, se precizează în aplicația InfoCons, care poate fi descărcată AICI.