Polițiști din cadrul Poliției municipiului Codlea efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
În fapt, la data de 22 noiembrie 2022, în jurul orei 20.00, un bărbat în vârstă de 23 de ani, din municipiul Codlea, care conducea un autoturism pe strada Agrișelor, din aceeași localitate, județul Brașov, nu a adaptat viteza de deplasare a vehiculului și a pierdut controlul acestuia, fapt ce a dus la intrarea în stâlpii metalici de delimitare a părții carosabile de trotuar.
Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței substanțelor interzise în organism, rezultaul a fost pozitiv pentru THC-5 (cannabis).
Astfel, având în vedere cele stabilite, bărbatul a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de mostree biologice, în vederea stabilirii cu exactitate prezenței substanței în organism.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.
Un comentariu
Phiii, ghinionu’ dracului… I-au sărit stâlpii în fata mașinii și n-a mai putut să-i ocolească! Cum îți dovedești nevinovăția în situația asta?