Cuvintele lui Marius Boeriu, preşedintele Asociaţiei 15 noiembrie 1987 spuse în faţa Plenului Parlamentului acum două zile au acoperire. El mi-a pus la dispoziţie o listă
a anchetatorilor Securităţii, a celor care i-au bătut şi umilit în beciurile de la Rahova, începînd din 17 noiembrie şi pînă în 1 decembrie 1987, după care, a doua zi, au fost duşi la Braşov, să se ”pregătească” pentru proces. La proces au fost prezenţi activişti de partid zeloşi, care le-au cerut inclusiv pedeapsa cu moartea
Cariera curată a anchetatorilor Securităţii, pe care şi istoria oficială i-a ”spălat”
Între cei care a cerut pedeapsa cu moartea pentru ”huliganii„ de la 15 noiembrie a fost şi activistul de partid Dan Brudaşcu. Acum, e persoană onorabilă: pe Wikipedia, despre el se arată că e ”traducător, muzeograf, realizator Radio-TV, ziarist; fost director studio TV şi director editură în Cluj-Napoca; cadru universitar; profesor onorific al Universităţii Districtului Columbia, SUA şi politician român. În legislatura 2000-2004 a fost deputat de Cluj din partea PRM. Conform declaraţiei de interese depusă în urma alegerii sale, Dan Brudaşcu a declarat că este ”acţionar la Editura Sedan”. Brudaşcu a fost membru fondator al ”Vetrei Româneşti” şi e căsătorit cu cîntăreaţa de muzică populată Sava Negrean-Brudaşcu.
Asemenea lui, anchetatorii Securităţii din Calea Rahovei, Bucureşti, au avut după 1989 o carieră ”curată” şi în veşnică ascensiune. Niciun procuror nu s-a aplecat spre cercetarea faptelor lor. Nici măcar după ce preşedintele Traian Băsescu a declarat regimul comunist drept ”ilegitim şi criminal”; după cum ştim, tortura în anchetă face parte din categoria crimelor împotriva umanităţii, nu e doar ”abuz în serviciu”, cum au fost înclinaţi procurorii militari, în perioada primilor şapte ani ai regimului Iliescu, să încadreze brutalităţile Securităţii, spre a clasa dosarele. Acum, practica e alta – nu se mai fac cercetări, nu se ”găsesc” documentele. Deşi acestea există, iar lui Marius Boeriu şi tovarăşilor săi de suferinţă în beciurile Securităţii li s-ar fi putut face demult dreptate.
Soarta anchetaţilor şi a anchetatorilor de după evenimentele din 15 noiembrie 1987 e însăşi soarta României. Cei anchetaţi, apoi condamnaţi, urmăriţi şi persecutaţi tot timpul pînă la căderea comunismului, au rămas victimele. Călăii lor au rămas stăpîni – între anchetatori, îi puteţi revedea de pildă pe procurorul Artur Dumitrescu, avansat după 1989 în magistratura militară şi ajuns să ancheteze, de pildă, în Dosarul Ţigareta II. Sau pe celebrul deja Vasile Hodiş, cel pe care Andrei Ursu îl acuză pentru moartea în anchetă a tatălui său, Gheorghe Ursu, ucis în 1985 în aceleaşi beciuri ale Securităţii, de la Rahova. Sau îl veţi regăsi pe căpitanul Iordache (avansat la gradul de
maior, după anchetele care în legătură cu care a spus că ”n-a participat la ele”) şi ajuns, după 1989 în SRI, apoi înalt funcţionar în Ministerul Justiţiei şi consilier la Interne, al generalului Toma Zaharia. Torţionarii au împînzit, de fapt, sistemul – care i-a protejat şi îi protejează încă. E singura explicaţie a faptului că, după cum spunea Marius Boeriu în Plenul Camerelor Reunite într-un discurs de-a dreptul istoric, în care le atrăgea atenţia aleşilor că au pe umeri ”greutatea unei ţări”, că celor torturaţi la Securitate în Calea Rahovei nu li s-a făcut dreptate, nici la 35 de ani de la momentul în care s-au petrecut faptele.
Mai multe detalii pe mediafax.ro.
