Înființată în 1891, ca „prima fabrică de produse zaharoase din Transilvania”, Fabrica Hess (Dezrobirea, apoi CIBO, apoi Kraft) era iubită de toți copiii pentru ciocolata și bomboanele produse aici.
În 1891, la Brașov se năștea o afacere care avea să fie cel mai iubit brand vreme de mai bine de un secol, în special de către copii. Produse extrem de iubite și căutate au ieșit de-a lungul anilor pe porțile fabricii, iar ciocolata Poiana este cea pe care și-o amintesc și generațiile actuale.
Pe final de secol XIX, familia Hesshaimer înființa „Prima fabrică de produse zaharoase din Transilvania”. În Blumăna – cum se numește vechiul cartier al Brașovului – apăruse mai întâi un mic atelier, apoi o fabrică în toată regula, numită Fabrica Hess.
În foarte scurt timp, fabrica a devenit atât de cunoscută, încât în 1900 a fost vizitată și de Regina Maria. Doar două decenii mai târziu, aici se produceau peste 1.000 de tone de ciocolată pe an, deși în oraș mai exista o fabrică de ciocolată, a fraților Stollwerk, situată în apropiere, pe strada Lungă.
Chiar înaintea celui de Al Doilea Război Mondial, Fabrica Hess avea 250 de angajați, care produceau peste 1.000 de sortimente de dulciuri. Între acestea se numărau celebrele Novitas, statuete de ciocolată care puteau fi confundate cu bibelourile de Sevres.
După război, Fabrica Hess a fost naționalizată, așa cum s-a întâmplat cu întreaga economie și a luat numele de Fabrica Dezrobirea. În 1954, fabrica de pe strada Lungă a devenit parte din Fabrica Dezrobirea.
În a doua jumătate a perioadei comuniste, din 1966 până în 1990, fabrica a purtat numele de Fabrica CIBO (Ciocolată-Bomboane), așa cum au cunoscut-o cei mai mulți dintre brașovenii de azi care au prins perioada comunistă și pentru care, în calitate de elevi, cea mai mare bucurie erau vizitele la această fabrică, potrivit adevarul.ro.
În 1990, Fabrica CIBO a devenit societate pe acțiuni, iar în 1994 a fost cumpărată de Kraft Jacobs Suchard. Așa, cei mici – dar nu numai ei – s-au putut bucura de celebra ciocolată Poiana până în 2008, când americanii au decis să mute afacerea în Bulgaria și să vândă terenul, pe care se afla fabrica, retailerului german Lidl.
De altfel, acum, pe locul unde se afla Fabrica CIBO se află un magazin Lidl de unde mai poate fi cumpărată ciocolată Poiana, însă nu produsă chiar acolo, ci în țara vecină, de la sud de Dunăre. Pe același teren mai există și un hotel.