Telecabina „Capra Neagră” fost repusă în funcțiune. Instalația intrase în lucrări de modernizare, care s-au derulat pe parcursul a șase luni.
„Nu mai erau piese de schimb pentru vechea instalație, de aceea s-a luat în primul rând decizia modernizării. Altfel, instalația nu ar mai fi putut fi operate. S-a pus un sistem hidraulic modern de frânare, sunt motoare electrice și tehnologie de top la nivel mondial. Acum, fucționează cu 10 km la oră și se reduce și automat în funcție de vânt”, a explicat Ioan Rufa, directorul Ana Teleferic, care administrează instalațiile de transport pe cablu, societate controlată de omul de afaceri George Copos.
Acesta a mai precizat că echipamentele au fost livrate de către compania elvețiană care a realizat instalația în anii 80.
„Inginerii firmei care au venit să proiecteze modernizarea aveau chiar planșele originale de acum 40 de ani”, a mai spus acesta.
Investiția în această modernizare a însemnat 1,2 milioane de euro, dar ar mai fi necesare și alte echipamente, în valoare de 500.000 de euro.
Telecabina a fost pusă în funcțiune inițial în anul 1982, pe traseul cu o lungime de 2909 metri, fiind realizată de către trustul de construcții și montaje miniere București (T.C.M.M. București). Capacitatea ei de transport este de 500 persoane/ oră, iar numărul de persoane în telecabină este de 60. Pornește de la baza pârtiei Bradul, iar stația superioară este Vârful Postăvaru. Pârtiile deservite sunt: Kanzel, Sulinar, Drumul Roșu, Subteleferic, Ruia, Lupului. În cei 40 de ani de funcționare a transportat 4,5 milioane de turiști.