În cadrul celei de-a 8-a ediții a programului internațional de distribuție alternativă de film documentar KinDok la Brașov, marți, 15 noiembrie, va fi proiectat filmul documentar DIVELE în regia lui Máté Kőrösi la Centrului Multicultural al Universității Transilvania. Pe parcursul lunii noiembrie, vor avea loc proiecții de filme de non-ficțiune în fiecare seară de marți, de la ora 18, în aceeași locație. Intrarea este liberă.
Paleta documentarelor celei de-a 8-a ediții a KineDok la Brașov este foarte variată, iar printre invitații care vor vorbi cu publicul despre filme și tematicile abordate de acestea, se numără reprezentanți ai Fundației Hera, ai Agenției ONU pt Refugiati, Greenpeace, ProPark, Agent Green sau ai Grupului de inițiativă Hlgbtq. „Divas/Divele” regia Máté Kőrösi (2021) Szani, Tina și Emese – sau, așa cum își spun ele, Divele – sunt trei fete de 20 de ani care pot vorbi ore întregi despre machiaj, haine sau poze de profil pe social media.
Un tânăr regizor, Máté, le urmărește pe cele trei cu camera de filmat până la absolvire, pentru a afla ce se ascunde în spatele machiajului lor perfect. Între timp, fiecare învață ceva de la celălalt și toți fac un pas spre maturitate.
Invitatele serii de 15 noiembrie sunt psihologele Camelia Clem, președinta Fundației Hera și Florența Simion, vicepreședinte al aceleiași fundații. De doi ani, Fundația HERA organizează Festivalul AFECT, eveniment cultural care își propune să promoveze filme, spectacole, conferințe care să abordeze, să descrie, să reprezinte, să evidențieze, să expună ori să exploreze amplul domeniu al psihologiei și psihoterapiei.
Proiecțiile de film documentar fac parte din proiectul „Educație de film documentar și drepturile omului: One World Romania la Brașov, 2022“ al Asociației One World Romania, care a început în luna august la Brașov și în cadrul căruia au fost arătate filme la CATTIA și la Cinemateca Patria, la prima ediție a Festivalului de știință, educație și tehnologie din Brașov, SETbv.