Romanul grafic interactiv „Momente din istorie. Vol. II. Revolta anticomunistă de la Brașov. 15 noiembrie 1987”, de Mihai I. Grăjdeanu, va fi lansat pe 13 noiembrie, de la ora 15.00, la Muzeul Amintirilor din Comunism. Volumul a apărut la Editura Fundației Culturale Memoria și prezintă publicului în bandă desenată momentele importante ale revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din 1987. Intrarea este liberă.
La eveniment vor fi prezenți participanți la revolta anticomunistă din 15 noiembrie 1987. Alături de aceștia vor lua cuvântul Mihai I. Grăjdeanu – autorul volumului de bandă desenată Alina Beteringhe și Ioana Bejan – Muzeul Amintirilor din Comunism, Cosmin Budeancă – redactor-șef Memoria – revista gândirii arestate, Alexandru Groza – manager interimar Muzeul Ororilor Comunismului în România și Camil Ionescu – prof. Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă”.
„Acest tip de roman grafic interactiv este un concept nou în România și cred că elevii sunt interesați să descopere istoria altfel decât prin intermediul orelor de la școală sau din cărțile clasice de istorie. Filmul, la fel că banda desenată, reprezintă un intermediar pentru a transmite idei, mesaje care să rămână în mintea privitorului sau cititorului.
Prin acest mod de interactivitate, prin paginile cu întrebări și fotografii inserate, îi încurajez pe elevi să contribuie la poveste, să-și exprime propria opinie. În romanul grafic cititorul este invitat să caute răspunsuri din punctul lui de vedere. Astfel bariera de comunicare dintre elev – profesor cred că dispare și se poate porni o discuție constructivă la ora de istorie sau într-un muzeu. Și totul pe baza unui roman grafic de acest gen”, a declarat Mihai I. Grăjdeanu
Romanul s-a conturat în 2017, când autorul lui, Mihai I. Grăjdeanu, a fost invitat de către Mihai Dragomir, manager al Festivalului de Film și Istorii Râșnov, să facă parte dintr-un amplu proiect dedicat evenimentelor de la Brașov din 15 noiembrie1987 și să realizeze o serie de ilustrații pentru filmul documentar propus de regizorul Liviu Tofan. Desenele care surprind momente importante din evenimentele care au avut loc în ziua revoltei de la Brașov au suplinit astfel lipsa fotografiilor, iar autorul a decis ulterior să realizeze o întreagă bandă desenată care să spună toată povestea evenimentelor.
„Cum construim o lume mai bună? Cum facem ca valorile democratice să devină punctul central al preocupării societății civile? Răspunsul la ambele întrebări este prin educație. Banda desenată construiește o comunicare bidimensională în care istoria prinde viață și atinge, prin discurs, tinerele generații. Frumusețea benzii desenate este că permite dezvoltarea unei gândiri critice în spațiul alb dintre scene, în pauza dintre dialoguri. Acolo este creuzetul ce dă naștere întrebărilor esențiale care îi vor pregăti pe tineri pentru a deveni active social în combaterea fenomenului totalitar”, a declarant Alexandru Groza, Manager interimar Muzeul Ororilor Comunismului în România.
Cu ocazia lansării volumului va fi prezentat în avanpremieră și nr. 121 (4/2022) din Memoria – revista gândirii arestate, în care cei interesați pot găsi un interviu realizat de 4 elevi de la Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă” cu 5 participanți la revolta din 1987.
Vizitatorii Muzeul Amintirilor din Comunism vor putea vedea până la 30 noiembrie expoziţia temporară de benzi desenate semnate de Mihai I. Grăjdeanu și BD Historia dedicată aniversării a 35 de ani de la evenimentele din 15 Noiembrie 1987.