Sfântul Andrei s-a născut în Betsaida, un oraș din Galileea, situat pe malul lacului Genezaret și era fiul pescarului Iona. Pentru români, ziua de Sfântul Andrei este una de mare sărbătoare, acesta fiind considerat ocrotitorul României. Iată în ce zi pică Sfântul Andrei în 2022 și care sunt tradițiile și obiceiurile care se respectă.
În ce zi pică Sfântul Andrei în 2022
Sfântul Andrei este unul dintre cei 12 apostoli și a fost mai întâi ucenic al lui Ioan Botezătorul, apoi l-a urmat pe Hristos și l-a prezentat și fratelui său Petru. Numele Andrei provine din cuvântul grecesc Andreas, care înseamnă „viteaz”, „bărbătesc”.
Pentru creștini, mai ales, pentru români, ziua de Sfântul Andrei este una de mare sărbătoare. Începând cu anul 1995, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca sărbătoarea să fie însemnată cu crucea roșie în calendarul bisericesc. Sfântul Andrei este sărbătorit în fiecare an la data de 30 noiembrie, scrie impact.ro.
Sfântul Andrei a fost primul apostol al lui Iisus Hristos și a propovăduit Evanghelia la geto-daci, răspândind creștinismul pe teritoriul Dobrogei de astăziși de aceea este considerat protectorul neamului românesc.
Tradiții și obiceiuri de Sfântul Andrei
Ziua de Sfântul Andrei, pe 30 noiembrie, este declarată zi liberă în România. În tradiția populară, noaptea de Sfântul Andrei are o semnificație deosebită legată de tradiția conform căreia spiritele celor stinși din viață se amestecă rintre oameni. Pentru a se proteja de spiritele rele se spune că românii apelează la vrăji și usturoi și, de aceea, oamenii agață usturoi în toată casa și în jurul ei.
De asemenea, se ung porțile, clanțele, ușile, geamurile, dar și grajdurile animalelor cu usturoi pentru a alunga vârcolacii și strigoii. Oamenii mai împrăștie și firimituri de pâine prin curte pentru ca duhurile rele să nu caute mâncare în casă.