Cu ajutorul simulatorului elevii vor lua lecții de stingere a incendiilor și vor învăța mai multe despre situațiile de urgență.
„Ne bucurăm să mergem către zona de siguranță, în această perioadă, cu aceste – să zic așa – instrumente cu care vor fi învățați copiii să stingă incendiile și vom merge și cu alte proiecte, așa cum am mers și până acum, cu Generația Tech, cu voluntarii și cu toată lumea, astfel încât să avem cu siguranță o generație pregătită atât profesional, dar și pentru viața de zi cu zi”, a spus directorul Agenției Metropolitane Brașov, Dragoș David.
În școlile brașovene deja sunt predate lecții despre situațiile de urgență.
Simulatorul îi va ajuta pe copii să învețe și practic ce au de făcut în asemenea cazuri, notează radiobrasovfm.ro.
„Aceste simulări se făceau conform unui plan de acțiune elaborat de fiecare școală în parte, de evacuare, de simulare, de stingere ș.a.m.d. Acum ar fi mai facil, deoarece Inspectoratul pentru Situații de Urgență poate participa punctual, în timpul orelor fie de dirigenție, fie în afara orelor de curs, pentru a demonstra, pentru a simula aceste stingeri de incendii”, a precizat inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Brașov, Ovidiu Tripșa.
Elevii vor învăța, astfel, să folosească un extinctor.
„Încercăm să creștem reziliența comunității în situații de urgență și în speță nu putem să facem decât prin educație și raportându-ne la cei mai mici din comunitate. Acolo trebuie să intervenim foarte mult, unde ei trebuie deja să plece cu anumite cunoștințe de bază și când o să ajungă adulți, cu certitudine, la momentul când se va întâmpla ceva o să-și aduc aminte că au trecut printr-un program de formare și știu ce au de făcut”, a explicat inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, colonel Lucian Marciu.
Pompierii spun că primele trei minute sunt esențiale pentru ca un mic incendiu să nu se transforme într-unul mult mai mare. Mai mult, 60% dintre incendii sunt în gospodăriile populație și, dacă vom avea o generație viitoare mult mai pregătită, numărul acestora se va reduce simțitor.