Polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “lovirea sau alte violențe”.
„Din cercetările efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că la data de 30 octombrie 2022, în jurul orei 14.45, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al unor discuții în contradictoriu, un bărbat, în vârstă de 42 ani, în timp ce se afla la domiciliul său din municipiul Brașov, l-ar fi agresat fizic pe un alt bărbat, în vârstă de 50 ani, aplicându-i mai multe lovituri cu o oală la nivelul capului și corpului.
Persoana vătămată a fost transportată la spital, stabilindu-se faptul că necesită mai multe zile de îngrijiri medicale.
În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, iar ulterior, la data de 31 octombrie 2022, instanța de judecată a emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile față de acesta.
Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei”, au declarat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.