
După mai multe contre, s-a luat o decizie în ceea ce privește demolarea vechiului pod de la Voila, care asigură pe DJ 105 accesul spre poligonul de la Cincu. Potrivit autorităților județene Hidroelectrica a agreat ca demolarea podului să se facă prin implozie.
„Am fost nevoiţi să regândim unele lucrări, în funcţie de condiţiile în care poate fi demolat actualul pod, pentru a se putea construi cel nou. Au apărut solicitări de suplimentare a sumei, pentru că, în urma avizului Hidroelectrica (ce deţine lacul de acumulare ce trece pe sub pod), acest pod va fi demolat prin implozie. În aceste condiţii, după ce vechiul pod va fi demolat, va fi nevoie de o reabilitare a zonelor adiacente”, a explicat pentru Bună Ziua Brașov, Adrian Veștea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov.
Vechiul pod era complet degradat și trebuie demolat. Structura metalică a noului pod fusese adusă la fața locului, însă problema principală rămăsese demolarea vechii construcții peste Râul Olt, dar și relocarea magistralei de apă,.
Lucrările de demolare prin implozie, precum și relocarea rețelei de apă care acum este „legată” de pos înseamnă și costuri suplimentare. Potrivit indicatorilor tehnico-economici, costul total al investiției este de 27.302.833 lei cu TVA.