Una dintre realizările anunțate de primarul Allen Coliban la capătul a doi ani de mandat de edil al Brașovului este finalizarea studiului privind parcările. El a declarat că obligașia dezvoltatorilor de a construi două parcări la fiecare apartament va fi menținută în unele zone ale orașului, în timp ce în altele va fi redusă această valoare.
„Nu pot spune încă în ce zone vom reduce valoarea, pentru că încă nu s-a luat această decizie”, a explicat sursa citată într-o conferință de presă. El a spus că cele mai concentrate zone sunt Astra și Tractorul și că se încearcă încurajarea transportului în comun pentru ca brașovenii să fie descurajați să aibă mai mult de o mașină pe unitate locativă. „În acest moment, în Brașov sunt 100.000 de mașini și 56.000 de locuri de parcare. Chiar dacă vom face mai multe parcări, mașinile vor fi oricum mai multe”, a explicat primarul.
În aceste condiții, administrația se gândește la încurajarea dezvoltatorilor să construiască parcări subterane pe mai multe niveluri, dar și să dezvolte blocuri de parcări în zonele cele mai dense din oraș. „Sunt dezvoltatori care ne-au spus că au construit câte două locuri de parcare pe apartament și nu le pot vinde. În aceste condiții, ne gândim să propunem reducerea numărului de locuri de parcare, dar, în contrapartidă, să amenajeze parcuri și zone verzi”, a mai precizat edilul.