După doi ani de mandat, primarul Allen Coliban a anunțat că cele mai grave probleme ale Brașovului sunt activitatea Poliției Locale, administrația primind sute de reclamații săptămânal, starea drumurilor, dar și curățenia. De altfel, în ce privește conducerea Poliției Locale, Coliban a avut o tentativă de a o demite, dar s-a lovit de niște chichițe legislative și a abandonat ideea.
„Dacă ne referim la lucrurile pe care le doresc îmbunătățite, astea se regăsesc în spectrul serviciilor prestate către cetățeni. Principalele puncte de nemulțumiri ale brașovenilor sunt poliția locală, drumurile publice și situația asfaltărilor și pe locul 3 ar fi curățenia și spațiile verzi. De departe, problema cea mai mare pare să fie poliția locală, din cifrele colectate, dar tot procesul acesta de reformă și de schimbare începe cu a identifica toate problemele, a le măsura, a le transpune în evaluări și a produce aceste schimbări. Deci, împreună putem să schimbăm, făcând sesizări și punând la treabă serviciile locale”, a spus primarul Allen Coliban într-o conferință care a marcat împlinirea a doi ani de la preluarea mandatului de edil al Brașovului.
Totuși, Coliban a spus că sunt și puncte bune ale municipalității, cum ar fi depunerea a peste 20 de proiecte pe finanțare din surse europene. „Marele câștig cred că este faptul că pe fiecare dintre cele 10 domenii prioritare pe care le-am prezentat există o fundamentare, o direcție corectă; există proiecte concrete care au fost depuse pentru finanțare, care sunt într-un stadiu de maturitate și în anumite situații, inclusiv rezultate livrabile, lucruri pe care le-am produs într-un timp record”, a adăugat Allen Coliban.
Un astfel de exemplu este proiectul pentru un viitor Spital de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase, care va intra în curând în evaluarea Ministerului Sănătății, cu șanse la acesarea de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență, susține edilul.