Cosmin Feroiu, primarul din Bran, a povestit astăzi cum a fost la petrecerea miliardarilor, organizată noaptea trecută, de Halloween, la Castelul Bran.
„A fost o petrecere de vis. Am avut onoarea și privilegiul să mă aflu în Castelul Bran seara trecută. A fost o petrecere cu tematică, măști, costume. Totul a fost minunat, ca într-un film, într-un basm. A fost o regie, cu făclii, cu muzică. O petrecere între prieteni”, a povestit primarul din Bran.
Întrebat dacă Elon Musk și Angelina Jolie au fost prezenți la petrecere, acesta a spus:
„Eu personal nu pot să spun că i-am văzut sau nu i-am văzut, pentru că cei care aveau măști pe față sau erau pictați, nu pot să știu…și dacă era mama la petrecere, puteam să trec pe lângă ea să nu o observ”, potrivit antena3.ro.
„Toată anvergură, ce va urma după această petrecere, va fi plus valoare pentru comunitatea din Bran, comunitățile învecinate, județul Brașov și pentru România. Este o promovare mai mare decât s-a făcut până în prezent.
Nu a fost așa de ușor să intrii la petrecere. Am intrat, am fost duși de cineva, pentru că au fost niște filtre. S-a făcut pe bază de invitație, trebuia să te regăsești pe o lista specială. A fost muzică ambientală, strigoi care întrețineau atmosfera”, a mai precizat primarul.