Cei mai mari bogați ai lumii, ajunși în România pentru petrecerea de Halloween pentru care Elon Musk a închiriat Castelul Bran se bucură de frumusețile țării noastre.
Aceștia au mers și la Brașov, acolo unde au vizitat Biserica Neagră. Lăcașul de cult construit în stil gotic, considerat cel mai mare de la noi, înainte de construirea Catedralei Mântuirii Neamului, are o capacitate de 5000 de oameni.
Peter Andreas Thiel este cel care a fondat sistemul de plăţi online PayPal în 1998 și alături de soțul său, Matt Danzeisen, s-au oprit la o cafenea. Apoi, Danzeisen a plecat să se mai relaxeze de unul singur pe străduțele orașului românesc. De altfel, acesta a urcat și pe Tâmpa pentru a admira priveliștea de sus.
Soțul lui Peter Andreas Thiel a fost încântat de drumul acoperit de frunzele arămii ale copacilor și a descoperit frumusețile locale, scrie SpyNews.
Peter Andreas Thiel este cel care a fondat sistemul de plăţi online PayPal în 1998, împreună cu Max Levchin. Compania a fuzionat ulterior cu X.com, condusă atunci de Elon Musk şi a devenit companie publică la data de 15 februarie 2002. În cursului aceluiași an, a fost preluată de eBay pentru 1,5 miliarde de dolari.
Miliardarii lumii invitați de Elon Musk la Bran au luat masa de prânz astăzi la Restaurantul Prato din Centrul Brașovului și au avut un meniu foarte diversificat, pentru toate gusturile. Unele dintre cele mai mari personalități de la Hollywood nu au servit preparate românești, ci brânzeturi italienești, vită și Creveți de Argentina.
„Începând de la mix de salamuri și brânzeturi italienești, Prosciutto crudo de Parma, Parmigiano Reggiano. Am avut paste gătite pe o roată de parmezan, inclusiv și pentru cei care consumă fără gluten, am avut paste fără gluten. La Main Course am avut Roasted Beef Black Angus Uruguay, un antricot, Creveți de Argentina în sos de capere cu unt, am avut Ouă Benedict, Ouă Florentine pentru vegetarieni, pâine fără gluten, legume la grătar: vinete, dovlecei, ardei gras, ciuperci. Pentru vegetarieni am avut o conopidă coaptă cu unt de cocos. Foarte mult au mers pastele, cele gătite în roata de parmezan. Au fost foarte mulți vegetarieni, vegani. La desert am avut macaroons, iar la partea de băuturi am avut un bar de detox cu shot-uri de ghimbir, lime și ananas, fresh-uri cu iarbă de grâu, fresh-uri cu sfeclă roșie și lime”, a declarat un reprezentant al restaurantului pentru sursa citată anterior.