Zilele acestea s-au încheiat două proiecte dezvoltate și promovate în cadrul Forumului Orașelor Verzi de Asociația Carpatină Ardeleană a Turiștilor / SKV la Brașov.
„Primul este un proiect cultural prilejuit de împlinirea a 150 de ani de la apariția primei asociații de drumeție în această parte a Europei. Asociația Alpină Ardeleană din Brașov a luat ființă în 1872 la inițiativa unor oameni de cultură sași și români: Carl Bömches, Carl Schnell, Eduard Copony, Gheorghe și Pantelimon Dima, Iosif Pușcariu, Nicolae Garoiu. După câțiva ani rodnici, se afiliază ca Secțiune Brașov, la mai dinamica Asociație Carpatină Ardeleană (SKV), apărută în 1880 la Sibiu.
Expoziția organizată în Piața Sfatului în cadrul proiectului ”Promotori brașoveni ai turismului verde – oameni și fapte”, a surprins în imagini și documente, de la primele drumeții locale atestate în 1543 – excursiile elevilor școlii condusă de Honterus – la realizări de ultimă oră ale asociațiilor montane și de drumeție brașovene. Au fost prezentate cabanele construite de-a lungul vremii de asociațiile SKV, TCR, EKE, activitatea de pionierat a KSV – Asociația Brașoveană de Schi și realizările Amicilor Salvamont. Au fost evocate figurile lui Karl Lehmann – mentor al tinerilor și ghid montan, fotograf desăvârșit și prolific, alpinist, drumeț împătimit, Hans Bergel – ”Scriitorul Brașovului”, inițiatorul Secțiunii Carpați din Clubul Alpin German și al reînființării asociaței SKV în România și Mircea Noaghiu – alpinist, scriitor și sculptor, care a inițiat și format peste 650 de alpiniști la Clubul Sportiv Universitar. Un panou a fost dedicat Salvamontului național și formațiunii locale, care au un precursor la Brașov – Primul Centru de Salvare Montană în 1919. Speologia intră în atenția brașovenilor încă din 1926 prin înființarea ”Companiei peșterilor” și se dezvoltă continuu, adâncimea de -769m atinsă recent de cercetători la Avenul de sub Vârful Grind fiind un record național. Alte panouri au tratat activități recente – drumeție, concursuri, întreținerea de poteci dar și anvergura atinsă de asociația SKV prin proiecte și organizarea de evenimente internaționale. Proiectul a fost realizat în parteneriat cu Muzeul de Istorie al Județului Brașov și Alpin Film Festival.
Al doilea proiect, ”Mobilitate lentă – drumeție Premium la Brașov” a evaluat potențialul de drumeție de pe teritoriul Municipiului Brașov, pentru a pregăti punerea sa în valoare la standarde europene. O echipă interdisciplinară de specialiști a parcurs toate traseele existente identificând interferențele reciproc stânjenitoare ale celor trei forme de activități apărute și dezvoltate succesiv: drumeție, schi, mountainbike. In baza criteriilor de calitate europene a fost identificat un traseu de drumeție de o zi care prin lucrări de amenajare suplimentare ar putea fi certificat de către SKV și Asociația Europeană de Drumeție la categoria Best of Europe – Premium. Ar fi o premieră pentru zona de est a continentului. Pentru a contribui la reducerea gradului de poluare, echipa de proiect a montat mici plachete de atenționare, sugestive, care îndeamnă turiștii să păstreze și să ducă acasă eventualele ambalaje și resturi, în loc să le abandoneze în natură. Proiectul a fost realizat în parteneriat cu Universitatea Transilvania și Alpin Film Festival.
Activitățile s-au încheiat cu un seminar la care au participat studenții anului trei ai Facultății de Alimentație și Turism. Au fost prezentate și puse în discuție temele și rezultatelor ambelor proiecte, care au avut în comun drumeția – cea mai ecologică, sănătoasă și accesibilă formă de turism”, au declarat inițiatorii proiectelor.