Municipiul Codlea a fost zguduit în această dimineață de o întâmplare tragică. Doi bătrâni, soț și soție, au fost găsiți într-o baltă de sânge. Femeia a fost găsită fără suflare, iar bărbatul este în stare gravă, la spital.
„Este foarte, foarte mult de lucru în acest moment. Dată fiind scena care trebuie verificată durează foarte mult timp, persoana de sex masculin a fost găsită la ușa de intrare din apartament, căzută, iar persoana de sex feminin a fost găsită în sufragerie. Foarte mult sânge, nu doar în sufragerie ci și în dormitor, în bucătărie și pe holul de la intrare, prin urmare e greu de spus acum dacă a avut loc o luptă sau nu. Ceea ce pot să vă spun este că în cazul persoanei de sex feminin al cărei deces a fost pronunțat pe loc pentru că nu s-a mai putu face nimic, prezenta numeroase leziuni la nivelul capului și la nivelul antebrațului stâng, ceea ce poate conduce la concluzia că ar fi încercat să se apere. La o primă vedere asupra victimei de sex feminin leziunile par a fi de două tipuri: produse și de un corp tăietor-înțepător, dar și de un copr tăietor sub formă de toporișcă”, a declarat Claudiu Sandu, prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.