Palatele pline de farmec din România, încărcate de istorie, i-au convins pe specialiștii site-ului europeanbestdestinations.com să includă două obiective turistice importante din țara noastră într-un clasament al celor mai frumoase castele din Europa.
Turiștii au votat obiectivele preferate, iar în top 17 au fost incluse și Castelul Corvinilor, din județul Hunedoara, și Castelul Bran, din județul Brașov.
Castelul Corvinilor se clasează pe poziția a 12-a în clasamentul întocmit de turiști. Această fostă cetate medievală a Hunedoarei a devenit unul dintre cele mai spectaculoase monumente de arhitectură gotică din România. Acesta a fost ridicat în secolul al XV-lea de Iancu de Hunedoara, pe o stâncă la poalele căreia curge pârâul Zlaști. Frumusețea castelului atrage anual sute de mii de turiști din toate colțurile lumii.
Pe locul 15 în clasamentul Best European Destinations se află Castelul Bran, cel mai vizitat obiectiv turistic din România. Clădirea a fost ridicată în urmă cu peste 600 de ani și a fost cunoscută inițial drept o fortăreață a cavalerilor teutoni. Între anii 1920 – 1927, castelul a fost restaurat și a devenit reședință regală și unul dintre locurile preferate ale Reginei Maria.