Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului” și “vătămare corporală din culpă”.
În fapt, sâmbătă dimineața, în jurul orei 6.55, în giratoriul de la intersecția străzii 13 Decembrie cu strada Henri Coandă, a avut loc un accident rutier, în care au fost implicate două autovehicule.
Potrivit polițiștilor, în urma producerii accidentului rutier a rezultat o victimă, respectiv unul dintre cei doi conducători auto, un bărbat, în vârstă de 31 ani, din județul Argeș, care a fost preluat și transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
„Procedându-se la testarea celor doi conducători auto, în cazul bărbatului, în vârstă de 31 ani, rezultatul a fost 0,93 mg/l alcool pur. În consecință, acestuia i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.