
În Brașov, ca-n Vestul Sălbatic. Geamurile unui autobuz RATBV au fost sparte aseară în capătul de linie de pe strada Independenței
O scenă desprins parcă din Vestul Sălbatic s-a petrecut aseară în cartierul Tractorul, pe strada Independenței. Geamurile unui autobuz de pe linia 36, care staționa în capătul de linie, au fost sparte cu un bolovan.
„Țintașul” a ochit chiar ușa șoferului. Norocul a fost că bărbatul se afla lângă mașină când pietroiul a izbit geamul lateral. Piatra a fost aruncată cu putere astfel că a ieșit din cabina pe geamul din stânga.
Dosar penal pentru „distrugere”
După cum ne-au declarat reprezentanții RATBV, conducătorul auto a sunat imediat la 112, iar polițiștii au venit la fața locului. Acum încearcă să îi găsească pe cei care au aruncat cu piatra, vizionând și imaginile de pe camerele de supraveghere ale mașinii. „La nivelul Poliției Municipiului Brașov – Secția 3 Poliție a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «distrugere» instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, ne-au declarat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.
Este posibil să fi fost vreo glumă proastă copilărească, dar poate și vreun călător „nemulțumit”, care a fost dat jos la un moment dat, fiindcă nu avea bilet sau pentru că nu se comporta necivilizat, ținând cont că prin zonă au „tabere” și oameni ai străzii.
Acest lucru nu arată decât că unii dintre concetățenii noștri sunt departe de a se civiliza.

Un comentariu
DE nenumarate ori pe acest traseu sunt conflicte creare de persoane al caror comportament lasa de dorit. Astfel o doamnă in varsta a cerut unui pusti care ocupa locul rezervat lor sa o lase sa stea acolo. Alt individ a luat apararea acelui pusti intr un mod atat de violent incat a intervenit soferul pe buna dreptate. Tot drumul ,un grup din acel autobuz 36 a terorizat biata femeie. Spiritul de turma al celor care folisesc acest traseu si violenta acestora trebuie monitorizate atent de catre poliție care ar trebui sa?fie prezenti pe aceste trasee , sub acoperire, astfel incat sa intervina ferm, chiar sa amendeze acest comportament..Spre ce ne indreptam oare?