De ani buni, se vorbește despre noile trenuri electrice de care este mare nevoie în țară. Avem, în sfârșit, un calendar mai clar, iar pasagerii vor putea călători cu trenurile de la Alstom în prima parte din 2024.
Primele trenuri electrice de lung parcurs de la Alstom vor ajunge în vara lui 2023 în țară pentru teste și proceduri de autorizare. Dacă totul merge bine, în toamna lui 2023 ar trebui terminate procedurile, iar spre final de 2023 primele trenuri vor fi apte să primească pasageri în serviciul public.
Realist este să credem că primii călători se vor urca în aceste trenuri în primele luni din 2024, la început pe rute ce pornesc din București, inclusiv spre Brașov, dar planul este ca trenurile să fie puse și pe cele mai lungi rute (de ex Iași – Timișoara).
Este necesară o perioadă de teste pe liniile din România
De ce vor trece mai multe luni, de la venirea primului tren, până la momentul când acesta va fi gata pentru pasageri? Reprezentanții Alstom spun că este nevoie ca aceste trenuri să fie testate câteva luni, fie în poligonul de la Făurei, fie în linie curentă, pentru a funcționa conform cu sistemele românești de semnalizare.
Rutele ce vor fi deservite de ramele electrice de lung parcurs sunt: București Nord – Constanța, București Nord – Brașov – Arad – Timișoara, București Nord – Brașov – Cluj, București Nord – Brașov – Deda – Cluj, București Nord – Brașov, București Nord – Iași, București Nord – Suceava, București Nord – Galați, București-Nord – Craiova – Târgu Jiu- Petroșani – Simeria, București-Nord-Craiova-Timișoara-Arad, Cluj-Timișoara, Cluj-Suceava-Iași.