Comunitatea părinților copiilor care se antrenează la MTB Academy Brașov și care participă la competițiile de MTB pentru copii anunță rezultatele foarte bune obținute de micii brașoveni licențiați la Federația Română de Ciclism. Aceștia au participat sâmbătă, 10 septembrie 2022 la Campionatul Național de MTB copii de la Porumbacu și au adus la Brașov 2 medalii de aur și 2 de argint.
La categoria D1 (7-8 ani), Sofia Nițulescu se mândrește cu obținerea primului loc și câștigarea tricoului de campion, iar Tobias Ștefan Gânscă cu medalia de argint.
La categoria D2 (5-6 ani), Sorana Boc a câștigat medalia de aur și tricoul de campion, iar Simon Toma Gânscă a adus la Brașov o medalie de argint.
După doi ani de antrenamente, copiii brașoveni îndrumați de Karina Kubat, sub umbrela MTB Academy obțin rezultate remarcabile. MTB Academy este o școală de ciclism mountain bike pentru amatori și profesioniști, fondată de către antrenorul și multiplul campion Răzvan Jugănaru.
La competițiile din cadrul Cupei Naționale și Campionatului Național pot participa doar copiii licențiați în cadrul FRC. Competițiile de XCO sunt competiții de MTB cross country care se desfășoară pe un traseu scurt, foarte tehnic, în ture. Categoriile la nivelul copiilor sunt: D2 (5-6 ani), D1 (7-8 ani), C (9-10 ani), B (11-12 ani), A (13-14 ani).
Numărul de ture și dificultatea traseului sunt diferite pentru fiecare grupă de vârstă, respectând regulamentul UCI (Union Cycliste Internationale – fondată în 1900 la Paris) și pe cel al Federației Române de Ciclism (FRC).
La Porumbacu, la categoria D2 (5-6 ani), reprezentanții MTB Academy Brașov au obținut rezultate foarte bune. Sorana Boc a câștigat medalia de aur și tricoul de campion național, iar Simon Toma Gânscă a adus la Brașov o medalie de argint. Tricoul de campion a fost câștigat de Philip Marian Minea de la ACS BikeRehab. Bogdan Matei, un alt reprezentant MTB Academy Brașov s-a clasat pe locul 4.
La categoria D1 (7-8 ani), Sofia Nițulescu a câștigat tricoul de campion național, iar la băieți, Tobias Ștefan Gânscă a obținut medalia de argint. Tricoul de campion a fost câștigat de Matthias Ștefan Deneș de la MTB Academy București. Alexandru Golea, un alt sportiv legitimat la clubul MTB Academy Brașov a obținut locul 5, iar Călin Matei s-a clasat pe locul 13.
La categoria C (9-10 ani), Ana Fodor a obținut locul 5, iar Luca Antoneac locul 22.
Comunitatea brașoveană se mândrește cu rezultatele obținute de către micii campioni și le urează
succes pentru ce urmează. Aceștia se pregătesc pentru ultima etapă din Cupa Națională, care va avea loc pe 24 septembrie 2022 la Câmpulung.