În luna octombrie, în conformitate cu legislația în vigoare, ar fi trebuit să înceteze plata normei de echipament către polițiști. Acest lucru ar fi dus la scăderea salariilor polițiștilor.
Din fericire pentru angajații Poliției Române, ei vor încasa în continuare norma de echipament, până când vor fi finalizate procedurile de achiziție și de distribuire către beneficiari a noilor uniforme.
Norma de echipament încasată, lunar, de polițiști este de aproximativ 250 de lei.
„Urmare demersului SNPPC (a se vedea comunicatul nostru/adresa oficială din 31.08.2022), Direcția Generală Logistică din MAI ne-a informat, azi, în scris (atașăm răspunsul), că va da curs solicitării și va modifica, în timp util, ,,OMAI nr. 183 din 10 decembrie 2021 privind aprobarea Regulamentului pentru compunerea și portul uniformelor de poliție (…)”, adică actul normativ care prevede, în prezent, termenul de la care încetează plata acestui drept.
Pe scurt: plata normei de echipare nu va fi sistată din octombrie a.c., urmând ca suma aferentă să fie achitată, în continuare, lunar, posibil și până la finalizarea procedurilor de achiziție și de distribuire către beneficiari a noilor uniforme”, a transmis Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI.
„În urma discuțiilor de la M.A.I., plata normei pentru echipare se va face lunar, fără întrerupere, exact ca și acum.
Ar mai fi de menționat un singur lucru: meritul pentru acest rezultat pozitiv este al tuturor
În luna iulie, Vasile Zelca, președintele SNPOC, avertiza că polițiștii ar putea să încaseze salarii pe minus, odată cu dispariția normei de echipamentsindicatelor, nu doar al unei singure organizații reprezentative”, a informat și SNPR DECUS.
Potrivit lui Vasile Zelca, norma de echipament este de aproximativ 250 de lei, notează bugetul.ro.
„Luăm cu o mână și dăm cu cealaltă”, spunea Zelca, referindu-se la majorarea salarială promisă de Guvern și la încetarea plății normei de echipament.