
Regele Charles al III-lea al Marii Britanii este din 2006 proprietarul unei case în satul Viscri din Brașov. Ultima dată a fost aici în vizită la finele lui mai. Localnicii îl prețuiesc ca pe un bun vecin.
Jurnaliștii de la cunoscuta agenție de presă Reuters au mers la Viscri și au realizat un amplu reportaj în satul de care Regele Charles al III-lea este atât de atașat.
Achiziţionată în 2006, casa de la Viscri, cu numărul 163, a funcţionat până în anul 2021 ca pensiune, fiind transformată dintr-o simplă casă rurală într-un spaţiu special în care numeroși turişti pot aprecia frumuseţea arhitecturii tradiţionale, pot gusta produse locale şi se pot bucura de natură, potrivit adevarul.ro.
Şura reconvertită a casei deținute de către Regele Charles al III-lea găzduieşte la ora actuală expoziţia permanentă The Transylvania Florilegium, unde pot fi văzute primele cărţi de această calitate dedicate plantelor acestei regiuni, comandate și prefațate de către Majestatea Sa, un susţinător pasionat și constant al conservării acestui mediu preţios. Casa tradițională săsească face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO.
Rudă îndepărtată cu Regele Mihai, actualul Rege Charles al III-lea al Marii Britanii a vizitat prima oară Transilvania în 1998 „și a fost încântat de biodiversitatea de aici și de determinarea oamenilor, în ciuda sărăciei ce afectează părți din România rurală”, scriu jurnaliștii de la Reuters.
De atunci, Regele Charles al III-lea s-a implicat constant în susținerea și dezvoltarea comunității din Viscri, punând-o pe harta mondială a turismului.
„Regele susține cu mândrie ecologia și se luptă pentru păstrarea arhitecturii autentice a regiunii”, le-a declarat jurnaliștilor de la Reuters Mihaela Rodier, o pensionară aflată în vizită la Viscri.
Regele Charles al III-lea a venit constant la Viscri în vizite oficiale și private, mergând la târgurile locale, vizitând școlile din zonă și degustând dulcețurile și licorile locale. În 2019, Charles a mers la o slujbă ortodoxă alături de românii care locuiesc în Londra.
Camelia Bădică deține una dintre cele două băcănii din Viscri, unde se vând multe produse locale. „Creșterea numărului de turiști a crescut vânzările”, a declarat Camelia Bădică pentru Reuters.
„În niciun alt loc din Europa nu am întâlnit peisaje și locuri atât de bine păstrate și productive”, a declarat Regele Charles al III-lea în luna mai a.c., în timpul unei vizite în România.