Preoții din România au început să facă slujbe pentru reducerea facturilor la energie electrică. Mulți preoți susțin că nu mai au bani să achite facturile uriașe emise lăcașelor de cult și spun că au ajuns să ceară ajutor divin. OUG pe energie nu include și bisericile, însă unitățile bisericești ar putea ajunge pe lista celor care beneficiază de compensări, odată cu amendarea legii.
Dacă unii preoți au ajuns la disperare, Arhiepiscopul Tomisului nu se dezice și nu arată teamă. „Întrucât suntem cu multă grijă fata de oamenii necăjiți, de toți cei ce nu au cele necesare, vin şi nu-i refuzăm, ar trebui ca şi în acestă situație de criză biserica să fie şi ea intre instituțiile care au preţurile plafonate la energie”, a spus ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. conform Antena 3.
Modificarea Ordonanței pe energie a intrat astăzi în dezbaterea Parlamentului. Amendamentele propuse la aceasta prevăd prețuri plafonate pentru cultele religioase, dar și pentru industria farma și transportul public.