Deși în luna mai a fost oficializată o lege ce introducea posibilitatea salariaților de a accesa propriile date din registrul general de evidență a salariaților (prin portalul Reges sau aplicația Revisal), operaționalizarea accesului va veni abia din 2025, după cum reiese dintr-un proiect de HG inițiat de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS). Până la implementarea noului sistem informatic, salariații vor putea obține adeverințele de vechime ca și până acum.
Prevederile din proiectul de HG sunt pregătite pentru a răspunde obligației introduse de Legea 144/2022 în Codul muncii, respectiv posibilitatea ca angajații actuali sau foști ai unei firme să poată accesa online datele din registrul salariaților care îi vizează, să descarce și să tipărească un extras din registru pentru a putea demonstra vechimea pe care o au în muncă și/sau în specialitate.
Deși procedura se regăsește în acest proiect de HG, care a ajuns recent și la Consiliul Economic și Social pentru avizare, este prevăzut că respectivul act normativ va intra în vigoare abia la 31 decembrie 2024.
De ce este necesar un termen atât de îndepărtat pentru aplicarea unei obligații introduse în acest an? Deoarece soluția tehnică încă nu există. Actualul registru online nu permite, din punct de vedere tehnic, posibilitatea ca angajații, foști sau actuali, să acceseze situația lor legată de relațiile de muncă. Pentru ca actualizarea registrului online să fie posibilă, după cum reiese din nota de fundamentare a proiectului de HG, trebuie accesate fondurile europene din cadrul Programului național de redresare și reziliență menționate pentru acest jalon, respectiv punerea în funcțiune a sistemului Reges-online, ce are ca data de dare în folosință 31 decembrie 2024.
Potrivit proiectului de HG, salariatul sau fostul salariat se va putea prezenta personal, sau prin împuternicit, la sediul inspectoratului teritoriul de muncă (unde își are angajatorul sediul/domiciliul, unde își desfășoară activitatea salariații unităților fără personalitate juridică sau în a cărui rază teritorială lucrătorul își are domiciliul, dacă angajatorul are/avea sediu în altă parte) pentru obținerea numelui de utilizator și a parolei, scrie avocatnet.ro.
Documentele necesare vor fi o cerere scrisă pentru eliberarea numelui de utilizator și a parolei, cartea de identitate sau procura specială, în original sau duplicat, pentru cererile formulate de persoana împuternicită.
Cei care dețin oricare dintre cele trei semnături electronice (simplă, electronică sau calificată) vor putea trimite cererea pentru obținerea datelor de acces prin email inspectoratului de muncă.
Vechimea în muncă sau în specialitate va putea fi dovedită cu extrasul generat online din registru doar dacă va fi asumat de angajator și certificat prin semnătură, pe baza documentelor justificative aflate în dosarul de personal al salariatului, documentelor contabile ori cele aflate în arhiva societății sau altele.
Totuși, cum aminteam, până la achiziționarea noului sistem informativ, salariații și foștii salariați nu vor putea obține accesul online. Proiectul de act normativ menționează că inspectoratele teritoriale de muncă vor fi cele care vor elibera, la cererea scrisă a salariaților, un extras din registru în termen de cel mult 15 zile după plata tarifului de 20 lei/document. Lucru care este posibil și în prezent.
Potrivit HG 905/2017 privind registrul general de evidență a salariaților, angajatorii sunt obligați să furnizeze salariaților sau foștilor salariați date privind propriul contract de muncă în cel mult 15 zile de la primirea unei solicitări scrise în acest sens.
Datele pot fi cuprinse într-un extras din registru, datat și certificat pentru conformitate, sau într-o adeverință care să ateste activitatea desfășurată de salariat, durata activității, nivelul salarial sau vechimea în muncă și în specialitate.
În cazul în care angajatorul nu eliberează extrasul din Revisal, salariații sau foștii salariați ai acestuia se pot adresa inspectoratului teritorial de muncă, care, tot în interval de 15 zile de la data solicitării, va elibera acestora extrasul.
Atenție! Proiectul de HG nu se aplică momentan. El trebuie să fie adoptat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial. Totuși, accesul la Revisal va fi posibil abia din 2025.