Cea de a doua ediție a Forumului Orașelor Verzi (FOV), care s-a încheiat duminică, aduce confirmarea că FOV este cel mai important eveniment din România dedicat politicilor publice de mediu, de la participarea internațională și guvernamentală la conferința de politici publice, la miile de turiști și brașoveni care au participat, în acest weekend, la evenimentele derulate în tot orașul, toate având un singur obiectiv tranziția către un oraș verde.
Conferința de politici publice „Provocarea Energiei – Găsește-ți puterea”, care s-a derulat la începutul săptămânii trecute, a adus în acest an o serie de noutăți, de la temele abordate, de strictă actualitate: transportul alternativ, securitatea energetică și tranziția către orașul verde, la invitați – ministru mediului, ambasadorul Finlandei, europarlamentari, primari ai unor municipii importante din țară și speakeri internaționali, la atelierele în cadrul cărora funcționarii publicii din toată țara au putut să dobândească cunoștințele necesare pentru implementarea politicilor de mediu.
La conferința din acest an au fost prezente peste 50 de administrații locale, iar 52 de speakeri din 14 țări au ținut prezentări și au dat exemple de bune practici sau au oferit soluții pentru dezvoltarea sustenabilă a orașelor. În total, au fost prezente la conferință 435 de participanți unici, în cele trei zile.
Evenimentul a fost organizat de Primăria Brașov, în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Parlamentul European – Biroul de Informare în România, Asociația Municipiilor din România, Asociația Administratorilor Publici din România, Consiliul Județean Brașov, Agenția Metropolitană Brașov și Agenția pentru Managementul Energiei și Protecția Mediului (ABMEE).
Afaceri verzi
Această conferință a fost urmată, în cursul zilei de joi, de cea dedicată afacerilor verzi, organizată de Asociația ProAfaceri România, în parteneriat cu Municipalitatea, în cadrul căreia antreprenori, consultanți, dar si reprezentanți ai unor instituții locale și regionale au avut ocazia să discute despre modurile în care afacerile pot deveni mai prietenoase cu mediul. Principalele teme discutate au fost digitalizarea – viitorul verde al companiilor; sustenabilitatea și economia circulară, mobilitatea sustenabilă și energia solară.
Forumul Orașelor Verzi s-a încheiat în weekend, cu peste 40 de activități dedicate brașovenilor, dar și turiștilor, care au cuprins: proiecții de film, reprezentații, ateliere și evenimente în mai multe locuri publice din oraș.
Astfel, zona Modarom-Star a fost redată, până duminică, pietonilor, în cadrul evenimentului Street Delivery – Shared Spaces, organizat de Fundația Cărturești, în cadrul căruia copii, adulți sau bătrâni, riverani sau turiști, au putut să se bucure de ateliere creative, activități sportive, spații de lectură, expoziții și inițiative de mediu, spectacole de muzică și teatru de improvizație, care au transformat zona, de dimineață până seara, într-o adevărată piață publică.
Flori, concerte și jocuri
Piața Sfântul Ioan a fost spațiul în care iubitorii de frumos s-au putut bucura de Festivalul Florilor, Blumenfest, o acțiune dedicată plantelor și designului floral, dar și o sursă de dezbateri împreună cu designeri, arhitecţi, peisagiști, florişti, ecologişti, studenţi, elevi, şcoli, universităţi, artişti şi meșteșugari autentici din Transilvania, pentru a evidenţia frumuseţea naturii, a florilor şi plantelor în contextul urban.
Tot aici, Opera Brașov le-a oferit celor prezenți două concerte.
Piața Sfatului a fost gazda proiectului CO₂lectăm separat împreună, al fundației The Institute, care printr-o serie de activități a încercat să schimbe comportamentul adolescenților față de plastic, de la utilizare la colectarea separată și reciclare, dar și a Târgului producătorilor brașoveni, organizat de Asociația Produs în Brașov, care le-a oferit celor 46 de producători posibilitatea de a-și prezenta de la brânzeturi tradiționale, ouă, pui de fermă, legume și fructe de sezon până la produse de brutărie și patiserie artizanală, sucuri, dulcețuri, zacuscă, cosmetice naturale, produse handmade și meșteșug tradițional.
Reciclare, dar și o nouă viață pentru bicicletele vechi
Parcul Titulescu,a fost, de asemenea, gazda multor evenimente pentru copii, părinți și bunici. Astfel, Comprest SA a organizat „Jocurile reciclării“, prin intermediul cărora i-a învățat pe brașoveni cum se colectează separat fracțiile reciclabile, dar și despre necesitatea de a reduce cantitatea de deșeuri generate, iar duminică i-a invitat pe brașoveni la o vânătoare de comori privind reciclarea corectă. Și Ecotic și-a adus caravana reciclării în parc, la inițiativa Eco Civica Center, cu muzeul mobil al deșeurilor electrice, un centru de colectare DEEE și activități interactive pentru cei mici. Tot aici, Asociația Fanzin i-a încântat pe cei mici cu cele 7 instalații muzicale din materiale reciclate.
Brașovenii și turiștii deopotrivă s-au putut bucura și de Alpin Film Festival, al Asociației Secvențe, care prin filme, conferințe, proiecții, expoziții și evenimente au încercat să popularizeze cultura montană, să dea exemple și să-i facă pe oamenii obișnuiți să se îndrăgostească de munte și să-i învețe regulile. Programul a mai inclus concertul „Redă Cântecul Naturii”, realizat de WWF și susținut de Filarmonica Brașov; expoziția de fluturi și albine vii de la AFI Brașov; proiectul Asociației Noua Uzină, Frankencycle, care își propune să redea viața bicicletelor vechi; tabăra Urbană eco-friendly pentru copii și tineri a cartierului Coresi.
Manifest pentru promovarea transportului alternativ
Transportul alternativ a fost o parte importantă a acestui eveniment. Astfel, în weekend, transportul în comun în Brașov a fost gratuit, iar seria de evenimente din cadrul FOV s-a încheiat cu Parada bicicliștilor, în cadrul căreia sute din bicicliști, dar și brașoveni pe trotinetă sau cu role au plecat din toate cartierele orașului și și-au dat întâlnire în Piața Sfatului, ca un manifest pentru promovarea transportului alternativ.
Forumul Orașelor Verzi este cel mai important eveniment de mediu dedicat politicilor publice și implicării cetățenilor în tranziția spre un oraș verde.
Un comentariu
Buna ziua!
Totusi nu am inteles ce legatura cu protectia mediului inconjurator au avut manifestarile din weekend.
Care au fost afectele pozitive asupra mediului si cum transforma acest eveniment orasul nostru într-unul verde?