Elisabeta a II-a s-a aflat pe tronul Marii Britanii timp de peste 70 de ani, fiind devansată doar de Ludovic al XIV-lea al Franţei, care a devenit rege la vârsta de patru ani. Domnia lui Ludovic al XIV-lea, de 72 de ani şi 110 zile, a fost între 1643 şi 1715. Regina a devenit monarh la vârsta de 25 de ani, în urma decesului tatălui său pe 6 februarie 1952.
Ultima ei apariție publică a fost marți, când regina, zâmbind și ținând în mână un baston, a salutat-o pe Liz Truss, noul prim-ministru al Marii Britanii, în salonul de la Balmoral. Truss a fost al 15-lea prim-ministru britanic care a avut o audiență la regină la preluarea mandatului, o dovadă a longevității Elisabetei, care a servit pentru mulți britanici ca un far de stabilitate în mijlocul instabilității politice, a crizei economice, a tulburărilor sociale și a războiului.
Starea de sănătate în declin a reginei a fost o sursă de îngrijorare timp de ani de zile, forțând-o să anuleze multe apariții publice. Infectarea cu COVID-19 în februarie a lăsat-o epuizată, a spus ea, iar în timpul sărbătoririi Jubileului de Platină din iunie, care a marcat cei 70 de ani pe tron, a apărut la balconul Palatului Buckingham pentru a urmări o paradă, dar a sărit peste majoritatea celorlalte festivități.
Elizabeth a fost fiica cea mare a prinţului Albert, duce de York, şi a soţiei sale, Lady Elizabeth Bowes-Lyon. Fiind copilul unui fiu mai mic al regelui George al V-lea, tânăra Elisabeta a avut puţine şanse de a accede la tron până când unchiul ei, Eduard al VIII-lea (ulterior duce de Windsor), a abdicat în favoarea tatălui ei, la 11 decembrie 1936, moment în care tatăl ei a devenit regele George al VI-lea, iar ea a devenit moştenitoare prezumtivă.
În vara anului 1951, starea de sănătate a Regelui George al VI-lea s-a înrăutăţit, iar Prinţesa Elisabeta l-a reprezentat la diverse evenimente. La 7 octombrie, ea şi soţul ei au pornit într-un turneu de mare succes în Canada şi SUA. După Crăciunul din Anglia, ea şi ducele au plecat în ianuarie 1952 pentru un turneu în Australia şi Noua Zeelandă, dar pe drum, la Sagana, Kenya, au primit vestea morţii regelui, la 6 februarie 1952. Elisabeta, acum regină, a zburat imediat înapoi în Anglia. Primele trei luni ale domniei sale, perioada de doliu deplin pentru tatăl ei, au fost petrecute într-o izolare relativă. Dar în vară, după ce s-a mutat de la Clarence House la Palatul Buckingham, şi-a asumat îndatoririle şi a efectuat prima deschidere oficială a Parlamentului la 4 noiembrie 1952. Încoronarea ei a avut loc la Westminster Abbey la 2 iunie 1953.
Regina Elisabeta a II-a a condus Marea Britanie în cei peste 70 de ani prin numeroase evenimente majore. De la era decolonizării, la războiul Rece, la probelmele din Iralanda de Nord, la diferite crize financiare, dar şi recent prin Brexit. Chiar dacă funcţia de rege/ regină nu are o putere efectivă în luarea de decizii în Marea Britanie. Prin domnia sa, Regina Elisabeta a II-a a fost probabil una dintre cele mai influente personalităţi ale ultimelor două secole.
