Nu există altă pârghie în lupta cu flatulențele din creierele aleșilor decât presiunea publică. Aseară acest lucru s-a întâmplat. Câțiva părinți ai unor copiii care au început luni școala au fost prezenți la ședința de Consiliu Local pentru a le aminti aleșilor din PNL și PSD pentru ce sunt aleși acolo: să ia decizii în beneficiul comunității.
Nu credeți toate ofuscatele care se trezesc după ce au pierdut lupta și trimit comunicate de presă sau postează pe Facebook că ele au votat altceva decât ce s-a propus de către municipalitate. Acest lucru se putea face și în situațiile anterioare când proiectul a fost supus votului, dar mâinile gonflabilelor din PNL și PSD au sărit în sus doar pentru a se opune proiectului „școlii buffer”. Amendamentele propuse de Alianța HUO din Consiliul Local se puteau enunța și în urmă cu o lună sau două, fără a mai fi nevoie să se creeze acest circ care s-a văzut aseară.
Interesul politic ale celor două entități, reprezentate de 15 consilieri locali, este blocarea comunității, a dezvoltării orașului, astfel încât la alegerile de peste doi ani să câștige la pas funcția de primar. Probabil că vor reuși, pentru că actuala administrație dă în continuare rateuri crunte în ceea ce privește lucrurile cele mai simple de făcut într-un mandat, dar costurile pentru oraș vor fi imense. Nu există niciun motiv care să justifice atitudinea irațională a celor 15 aleși liberali și social-democrați.
Aseară a fost a doua oară când s-a votat în baza presiunii publice. În urmă cu un an, când era vorba despre amenajarea unui skate-park sub podul de la Fartec, aceleași parțial-vertebrate au avut nevoie de câteva luni pentru a lua în final decizia de a aproba acest proiect. Până atunci s-au găsit motive gen „zona este poluată” sau că o să le cadă podul în cap practicaților skate-ului.
Între timp, aleșii noștri locali sunt mai pasionați de a oferi lucruri decât să facă ceva. Sunt mai pasionați de imaginea publică, nu de a dezvolta orașul, pozează frumos pe Facebook sau pe Instagram și aruncă cu noroi în cei care îi critică, fără a asculta cereea ce li se reproșează din partea acelor brașoveni pe care îi reprezintă în CL. Să ne înțelegem, la o scară mai mică, Consiliul Local reprezintă Parlamentul localității: acolo îți dorești să ai oameni care gândesc proiecte pentru dezvoltarea orașului, pentru a atrage venituri care să ajute la această dezvoltare. Or, la Brașov, majoritatea aleșilor cred că au ajuns pe acele scaune să ridice mâinile în funcție de cum li se dictează de către șefii de grupuri, de partid.
Dacă doar sub presiune publică reușiți să luați decizii pentru comunitate, cel mai bine este ca la fiecare ședință de CL să venim și să vă călcăm pe cap, să vă readucem aminte de ce ați ajuns pe acele funcții, să fiți în cele din urmă responsabili, nu niște „plante” care nu știu decât să urmeze la literă ordinul de unitate. Poate că nu ați observat, dar populația a început de câțiva ani să se scârbească de ceea ce propun partidele pe listele de candidați, iar numărul votanților este tot mai redus. Intenția de vot pentru 2024 este undeva sub o treime. De acest lucru sunteți vinovați și voi, așa-ziși aleși locali, niște nume pe o listă, care nu faceți să demonstrați decât că sunteți lipsiți de responsabilitate.
2 comentarii
Domnule Vranceanu,
Nu cred ca ati fost in sala. De acasa din fata laptopului lucrurile par mult mai frumoase decat au fost! Hienele erau in asteptare sa ne sfasie pe noi , parintii, care am cutezat sa ii luam la rost! Chiar a afirmat un domn consilier cu vechime in pauza dinaintea votului(Probabil trebuiau date telefoanele de confirmare in partid la sefi, sau facute intelegerile intre cele doua partide chipurile nevinovate)ca nu s-a intamplat niciodata asa ceva-adica era nedumerit de faptul ca ne-am permis sa le cerem raspunsuri si socoteala. Trista natie trebuie sa fim, daca nu putem sa ne unim pentru un bine comun, un bine in interesul copiiilor. Mi/as dori , daca tot s/a creat precedentul, sa continuam , cat mai multi, sa mergem si sa ii intrebam de ce avem doar dereptul de a/i vota , iar dupa ce s/au cocotat pe scaune nu mai avem nici un drept!
Imi cer scuze copiilor, am apasat prea lung tasta i