Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea vrea să extindă și să modernizeze clădirile pe care le deține în cartierul Stupini. Conceptul arhitectural pentru acest proiect a fost analizat recent și de către specialiștii Comisiei Tehnice de Amenajarea Teritoriului și Urbanism care au avut o singură cerință în plus față de documentația prezentată.
Astfel, în parcarea centrului social al bisericii va trebui să existe cel puțin un arbore la patru locuri de parcare, astfel încât să fie asigurat spațiul optim verde pentru o astfel de funcțiune. Biserica adventistă are în plan să extindă prin etajare unul dintre corpurile de clădire, unde să amenajeze un spațiu administrativ, dar și săli de curs, să reabiliteze un depozit subteran, dar și să reamenajeze din punct de vedere peisagistic curtea centrului și să refacă împrejmuirea.
De altfel, urbaniștii au mai solicitat și o verificare suplimentară a modului de racordare a complexului la drumul public, respectiv strada Târgului.