
Diferența dintre prețul motorinei și cel al benzinei a atins luni un nou record, de 1,13 lei/l, în urma deciziei de ieftinire cu 10 bani/l, efectuată în weekend de OMV Petrom, a doua reducere considrabilă de preț, după cea similară efectuată vineri, relevă date analizate de Profit.ro. În ultimele 10 zile, prețul motorinei a crescut cu aproximativ 20 de bani/l, în timp ce, de la începutul acestei luni, în numai 5 zile, cel al benzinei a scăzut cu 20 bani/l în stațiile operate de liderul pieței. Motivul: dacă România își acoperă consumul de benzină din producția internă, în ceea ce privește combustibilul diesel este importatoare netă, ca și majoritatea celorlalte stete din UE.
Importăm mai mult la prețuri mari
Companiile autohtone și-au majorat de 2,5 ori cantitatea de motorină importată pe cale maritimă, prin OIl Terminal, și cu 35% pe cea de țiței în prima jumătate a acestui an, foarte probabil o mare parte din acestea fiind de proveniență rusă, în condițiile în care sancțiunile impuse de UE intră în vigoare în totalitate de-abia începând cu luna decembrie a acestui an. Recent, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a recunoscut că România importă încă motorină din Rusia: „Jumătate din cantitatea de motorină se importă. Luăm și din Rusia, atâta timp cât ne este permis. Atât Rompetrol, cât și Petrom, cât și SOCAR iau de pe toate piețele cât este permis, că nu va mai fi permis, se vor orienta”.
Prețuri apropiate de luna aprilie
În urma modificărilor de prețuri efectuate weekend, dar și aplicării reducerii de 50 de bani convenită de Guvern cu companii, benzina standard se poate cumpăra în stațiile Petrom cu un preț de 7,18-7,24 lei/l, cu un leu și 13 bani sub cel al motorinei, de 8,31-8,34 lei/l. Comparativ, pe 27 aprilie, benzina costa în aceleași stații 7,59-7,64 lei/l, iar motorina 8,50-8,51 lei/l.
Pe 22 august, diferența dintre prețul motorinei și cel al benzinei era de aproximativ 70 bani/l. În stațiile OMV, prețul benzinei este luni de 7,29-7,33 lei/l, cu un leu și 10 bani sub cel al motorinei, de 8,39-8,42 lei/l.
Cu exact un leu/l este mai ieftină benzina standard și în stațiile MOL și Rompetrol, unde poate fi achiziționată luni cu 7,38-7,44 lei/l, respectiv 7,38-7,42, în timp ce motorina, cu 8,38-8,44 lei/l, respectiv 8,38-42. În stațiile operate de Lukoil, prețul benzinei este mai mic decât cel al motorinei cu un leu și 5 bani, benzina costând luni 7,27-7,32 lei/l, în timp ce motorina poate fi cumpărată cu 8,32-8,35 lei/l.