Decanii a 12 facultăți filologice și umaniste au trimis la Ministerul Educației apelul ca autoritatea să introducă în proiectul de lege a educației un examen distinct la Limba și literatura română, ca parte a viitorului Bacalaureat.
„Insistăm asupra necesității de a evalua absolvenții de liceu la materia Limba și literatura română, prin intermediul unor subiecte compatibile cu programele de predare-învățare, care poziționează între obiectivele prioritare dezvoltarea unor competențe de receptare și de producere de text”, spun profesorii care conduc facultăți de profil în universitățile din București, Cluj, Brașov, Sibiu, Timișoara și Craiova.
„Împărtășim punctul de vedere formulat de Asociația profesorilor de limba și literatura română “Ioana Em. Petrescu” (ANPRO) și considerăm că o astfel de nivelare și devalorizare a disciplinelor supuse examinării (nu numai Limba și literatura română, ci toate celelalte au de pierdut în formula aceasta comasată) aruncă în derizoriu învățământul liceal și va avea consecințe dramatice în privința calității viitorilor studenți. O asemenea reorganizare trebuie să urmeze unui proces reflexiv consistent și amplu, nu să fie decisă printr-o măsură grăbită, de tip autoritar”, atrag atenția decanii celor 12 facultăți, potrivit g4media.ro.